GLANDA PINEALA

GLANDA PINEALA – partea I

Glanda pineală – “Sediul Sufletului”?

 După ce am scris câteva articole despre reîncarnare şi iluminare * mulţi cititori m-au întrebat de ce nu am menţionat importanţa glandei pineale – o mică structură de mărimea unei boabe de mazăre, localizată în centrul creierului. De secole glanda pineală a fost studiată de către ocultişti şi maeştrii spirituali ca fiind “sediul sufletului” – o frază popularizată de către Descartes (1662 EN).

Descartes era obsedat de a înţelege cine suntem. A pus sub semnul întrebării tot – chiar şi noţiunea că ne putem cunoaşte cu adevărat. A observat că simţurile pot fi păcălite, marea majoritate a ceea ce cunoaştem este iluzie şi în final s-a luptat cu posibilitatea că identitatea noastră ca indivizi nu este nici ea reală. Dar în final a concluzionat că dacă e posibil să ne negăm propria existenţă, trebuie să fie un “lucru” capabil să experimenteze această negare. Şi acel lucru ar fi sinele nostru adevărat.

Faimoasa lui declaraţie: Cogno ergo sum – Gândesc, deci exist.

 “Chiar dacă sufletul este unit cu întreg corpul nostru, există o parte a corpului [glanda pineală] în care îşi exercită funcţia mai mult decât în orice altă parte… [Glanda pineală] este suspendată între părţile conţinând spiritele animalice [subconştientul, senzaţiile şi mişcarea] care pot fi mişcate de către aceasta… ; şi aduce această mişcare către suflet… Apoi ca răspuns, corpul maşină este în aşa fel construit încât glanda este mutată într-un sens sau altul prin suflet, sau din orice altă cauză, împinge spiritele animalice ce o înconjoară către porii creierului.” – Descartes

Azi, înţelegând computerele, putem chestiona ceea ce spune Descartes. Acel proces de “gândire” poate fi parte a unui circuit de neuroni, sinapse şi neurotransmiţători care există în creierul nostru fizic. Acel sine real e mult mai adânc. Foloseşte procesul gândirii dar e separat de acesta, observând procesul (notă personală: cred că aici trebuie făcută o mică paranteză pentru că procesul gândirii are loc ca iniţiere în structura corpului fizic numit corp mental şi are ramificaţii şi în corpurile adiacente: corpul astral şi corpul cauzal, iar creierul cu structura sa practic doar transmite acele impulsuri traducând pentru corpurile fizic şi vital aceste impulsuri; şi da sufletul nu se suprapune numai pe aceste structuri pentru că într-adevăr e o prezenţă şi nu doar structura în sine). Sinele real este, în fapt, conştiinţa astăzi.

Evident, cele două fenomene sunt conectate: interfaţa conştiinţei şi procesul gândirii. Aşa că întrebarea este despre cum această interfaţă a minţii materiale şi conexiunea spirituală se întâmplă. Dacă putem înţelege cum conştiinţa interpretează gândirea noastră atunci putem inversa procesul şi putem deveni conştienţi de conştiinţă – sinele nostru real. Aceasta este iluminarea. (notă personală: aceasta este doar o fază din proces, există paşi şi praguri şi condiţii pe care trebuie să le împlinim, fiecare legată de experienţele proprii fiecăruia şi de nivelurile atinse).

Ca de obicei, în procesul cercetării despre glanda pineală, reies câteva fapte uimitoare. Nu numai că această glandă extrem de mică pare a fi asociată cu activităţile psi şi activitatea paranormală, dar este extrem de vulnerabilă la mediu în feluri în care ni se arată apartenenţa noastră la materialism şi depresia pandemică. (notă personală: acesta nu e decât motiv de schimbare, totul trebuie, pentru a activa glanda pineală, să fie pozitivat şi pus în lumina iubirii, pentru că frecvenţa iubirii necondiţionate este cel mai bun şi eficient stimul pentru glanda pineală).

Glanda Pineală în Istorie

Deşi ideea de glandă pineală a fost atribuită lui Descartes, ideea cum că această glandă este organul interfaţă unde spiritul omului a câştigat acces şi animă corpul fizic aparţine medicului grec Herofilus. Cu trei sute de ani îniante de Cristos, Herofilus [dreapta] a disecat cadavre şi a documentat ceea ce a observat. Specialităţile sale au fost sistemul reproducător şi creierul.

Înaintea lui Herofilus, oamenii credeau că “biroul executiv” al conştiinţei umane era inima. Mumiile egiptene aveau inimile îmbălsămate şi păstrate cu grijă în timp ce creierul era extras pe nas şi exclus din ceremonie. Dar Herofilus ştia că în creier este centrul de comandă şi a început să diferenţieze diversele părţi ale creierului şi a căutat manifestări asociate cu acestea.(notă personală: adevărul este numai parţial şi egiptenii ştiau ei ce ştiau, până şi ştiinţa declară că inima are propriul sistem nervos şi este cumva legat de înţelepciune şi de intuiţie, de toate fenomenele psi).

Herofilus a notat că mica glandă pineală era o structură singulară, diferită de caracteristicile creierului de a avea părţi în oglindă, pe stânga şi dreapta. Este prima glandă ce se formează în fetus şi e identificabilă la 3 săptămâni.  De asemenea este puternic vascularizată. Glanda pineală este hrănită cu cel mai bun sânge, oxigen şi mixtură de nutrienţi din anatomia umană, fiind întrecută doar de către rinichi (a căror funcţie este aceea de a filtra impurităţile din sânge). Din cauza acestei configuraţii anatomice speciale şi unice, Herofilus a concluzionat corect că are un rol major în conştiinţă şi că este poarta către sinele nostru real.

Herofilus este creditat cu “invenţia” metodei ştiinţifice, dogmă folosită în aproape toate experienţele ştiinţifice azi, care se naşte prin postularea unor teorii şi apoi conducând experimente pentru a le aproba sau nega. Este ironic că cercetarea ştiinţifică a glandei  pineale a fost puternic evitată pentru că este asociată fenomenului “spiritual” – şi este imposibil de a folosi experimente empirice. Doar în ultimul timp oamenii de ştiinţă au devenit interesaţi în a afla mai multe despre misterioasa glandă pineală.

Herofilus a scris multe volume despre anatomie şi le-a ilustrat, cam în acelaşi mod în care Leonardo Da Vinci a făcut-o câteva secole mai târzu, dar din păcate munca sa nu a suprevieţuit marii distrugeri a bibliotecii din Alexandria unde era păstrată.

Cel de-al treilea ochi

Prin 1884, ramura anatomiei comparative a scos la iveală dovada că organele omului pot fi regăsite şi în vertebratele mai puţin evoluate. F. Ahlborn recunoaşte originea glandei pineale ca un organ fotoreactiv la peşti şi amfibieni şi câteodată era prezent în afara craniului, chiar sub piele. Funcţia sa în aparatul reproductiv a fost evidenţiată peste 70 de ani. Glanda pineală era responsabilă pentru evaluarea lungimii zilei şi a nopţii, calcularea corectă a sezoanelor de împerechere şi pornirea instinctelor sexuale. (notă personală: similitudinile există însă e vorba de principiu universului fractal, sau de una din legile Kybalionului – ce e sus e şi jos – şi sunt elemente structurate în corpul fizic modelate de către structurile energetice care sunt similare dar sunt mai evoluate la oameni decât la unele vertebrate; a spune că sunt dezvoltări ale unor alte glande similare e cumva o eroare, nu totală dar nu în sensul în care ştiinţa priveşte aceste lucruri).

Prin 1958, Aaron Lerner descoperă melatonina, o moleculă vitală produsă de către glanda pineală dintr-un alt neurotransmiţător, serotonina. El a validat şi faptul că producţia de melatonină variază, se opreşte în timpul zilei şi porneşte abrupt după apusul soarelui. Melatonina s-a descoperit că este responsabilă cu relaxarea şi somnul nostru.

Pentru scurt timp nu s-a cunoscut faptul cum această glandă mică, îngropată adânc în mijlocul creierului, putea simţi lumina sau întunericul. Dar s-a descoperit mai târziu că este o legătură între glanda pienală şi retină, care în mod destul de ciudat, de asemenea conţine melatonină. În scurt timp glanda pineală a fost denumită “cel de-al treilea ochi” şi datorită locaţiei sale ce corespunde uneia dintre cele şapte chakre s-a ajuns la concluzia că este centrul energiei spirituale şi psihice.

Când substanţele halucinogene au devenit populare în anii 60 interesul către stările alterate de conştiinţă, ca mijloc de a accede către spiritualitate a crescut extraordinar. Cercetătorii au descoperit că LSD devine foarte concentrat în glandele pineală şi pituitară. Stările alterate de conştiinţă produse de LSD au capacitatea de a mima serotonina la nivelul sinapselor (acolo unde neuronii comunică între ei). Deoarece atât serotonina cât şi melatonina sunt concentrate în glanda pineală, acest “cel de-al treilea ochi” a fost considerat o poartă către conştiinţă – ceea ce scriitorul Aldous Huxley a denumit “Poarta percepţiei“.

Mulţi Guru au comentat în legătură cu glanda pineală, punând egal între ea şi una dintre chakre:

“Toate sistemele psihice au aspectele lor fizice în corp… Pentru chakra Ajna echivalenţa fizică este glanda pineală, care a încurcat doctorii şi oamenii de ştiinţă în egătură cu funcţiile sale precise… Yoghinii, care sunt oamenii de ştiinţă ai minţii subtile, au vorbit întototdeauna despre telepatie ca despre un siddhi, o putere psihică pentru comunicarea gândurilor şi claraudiţie etc. Mediul unui asmenea siddhi este chakra ajna, a cărei terminaţie fizică este glanda pineală, care este conectată la creier. A fost declarat de către mari yoghini… că glanda pineală este un receptor şi un transmiţător pentru vibraţiile subtile ce poartă gândurile şi fenomenele psihice prin cosmos.” – (Satyananda, 1972)

Dar este ceva din ce s-a declarat mai sus susţinut de către “metoda ştiinţifică” a lui Herofilus?

” Multe experimente au fost făcute cu aşa numitele fenomene Psi(paranormale) în anii 70. Dixon [1] a descoperit că glanda pineală este în centrul focusului activităţii sale. A observat că activitatea psi era mai puternică într-o stare de relaxare, de somnolenţă – similare cu cele induse de melatonină.  Studiile nostre au găsit corelaţii între melatonină şi practica meditaţiei yoghine, considerată o premiză pentru “iluminare”.

“Practica Yoga pentru 3 luni a condus la o îmbunătăţire în performanţele cardio-respiratorii şi în cadrul profilului psihologic. Plasma melatoninică a crescut ca pondere după trei luni de antrenamente Yoga. Presiunea sistolică a sângelui, cea diastolică,  cea arterială şi aortică nu au oferit corelări semnificative faţă de cantitatea de plasmă melatoninică. Totuşi maximul nivelurilor de melatonină secretată noaptea în cadrul grupului de yoghini a arătat o corelaţie semnificativă (r = 0.71, p < 0.05)  cu scorul bunăstării. Observaţia sugerează că practica yoga poate fi folosită ca stimul psiho-fiziologic pentru creşterea secreţiei endogene de malatonină care, în schimb, poate fi responsabilă pentru o stare îmbunătăţită de bine.” – [2]

Dovezi clare provin din experienţe mistice şi din “experienţe în prejma morţii” induse de o substanţă chimică numită Dimetiltriptamină (DMT). Tradiţionala “trataţie” a şamanilor sud-americani, DMT seamănă foarte bine atât cu melatonina cât şi cu serotonina şi apare natural în nişte plante tropicale similar celor din corpul uman. Se crede că DMT depozitat este eliberat chiar înaintea morţii, cauzând acele experienţe extra-corporale şi viziuni mistice raportate de supravieţuitori ai unor experienţe în preajma morţii. Cu toate că nu există nicio dovadă empirică între glanda pineală şi producţia de DMT, asocierea cu melatonina (din care este făcută) sugerează puternic această posibilitate.

 “Ca produs endogen sau natural de natura psihedelică, cred că mediază experienţele spontane psihedelice cum ar fi experienţele în prejma morţii sau stări mistice. De asemenea consider că glanda pineală este cea mai posibilă sursă a acestui DMT andogen; la fel cum glanda pineală trebuie să fie o glandă a spiritului.” – [3] Strassman, Rick J. (2001)

Cerecetătorul medical JC Callaway (1988), a sugerat că producţia naturală de DMT poate fi conectată cu fenomenul vizual al viselor, unde nivelurile de DMT din creier sunt periodic ridicate pentru a oferi imagini vizuale şi posibil şi alte stări mentale paranormale. Aşadar chiar dacă dovezi empirice ale funcţiilor ezoterice ale glandei pineale nu au fost găsite ideea merită a fi urmărită.

Nisip cerebral

Anatomiştii au demonstrat că glanda pineală e mai activă în tinereţe, înaintea pubertăţii. Are sens dacă glanda ar fi cumva în acord cu sistemul reproductiv, producând hormonii necesari pentru perioada de adult. Dar după pubertate glanda pineală pare să se calcifieze, acumulând ceea ce se cheamă “nisip cerebral”.

Cu toate că glanda pienală prezintă această calcifiere, nu pare ca producţia de matonină să se diminueze. De fapt calcifierea pare să nu aibă niciun efect semnificativ. Dar câţiva alţi factori au demonstrat că pot inhiba activitatea glandei. Acest lucru este foarte important pentru că descoperiri noi demonstrează că melatonina e vitală pentru sistemul imunitar, nivelurile joase fiind asociate cu cancerul de prostată şi de sân [4] – două cauze majore de deces prematur. De asemenea reglează nivelul zahărului în sânge. Studiile arată că muncitorii din schimbul de noapte par să fie mai predispuşi spre diabet de tip II decât cei care lucrează în schimbul de zi. Asteniile sezoniere sunt de asemenea legate de niveluri scăzute de melatonină şi serotonină, cu toate că mecanismele nu sunt cunoscute în totalitate. Cu toate aceste efecte pe care le are asupra sănătăţii, posibilitatea atingerii “iluminării” cu o producţie scăzută de melatonină pare puţin îndepărtată!

____________________________________________________________________________________________________________

* articolul este scris de Gary Vey, autor pe www.viewzone.com.