Tsarskoye Selo Rusia

Considerata a opta minune a lumii, s-a aflat, pana la cel de al doilea razboi mondial, in palatul tarilor rusi de la Tarskoe Selo. Furata de hitleristi, ca prada de razboi, Camera de Chihlimbar a disparut fara urma, grabindu-le moartea aventurierilor care au incercat s-o gaseasca. O replica perfecta a ei, realizata in Rusia, intre 1980-1997, e admirata azi de mii de vizitatori, in celebrul palat al imparatesei Ecaterina a II-a *  Calatorie intr-un basm De-a lungul istoriei au existat multe comori pierdute. Unele au fost in mod miraculos descoperite, iar altele raman ascunse in negura timpului, ca o permanenta provocare, menita sa atraga atentia celor pasionati de mistere. O astfel de comoara disparuta este si Camera de Chihlimbar, din Palatul Ecaterinei de la Tarskoe Selo, refacuta intre timp si redata circuitului cultural international. Comoara din Rusia consta intr-un salon urias de palat impodobit cu mii de lambriuri din chihlimbar de diverse nuante si cu nenumarate ornamente din aur, cu o multime de oglinzi si mozaicuri aurite, incrustate cu pietre pretioase. Materialul din care este construita camera are, el insusi, profunde conotatii ezoterice. In vechime, chihlimbarul sau ambra era purtat de samani si vrajitori pentru a le potenta puterile magice. Se presupune ca aceasta piatra aduce forta mentala si emotionala si are efect foarte linistitor. In Tarile Baltice, exista credinta ca ambra sau "aurul nordului" sau "piatra scaldata in soare" are miraculoase puteri de vindecare. Imaginati-va o camera complet acoperita cu asemenea pietre magice, in care toate ornamentele stralucesc, raspandind imprejur splendide nuante aurii-rosiatice. Multi dintre vizitatori au marturisit ca, intrand in camera, au avut imediat sentimentul ca peretii emana lumina si caldura si ca in atmosfera pluteste o energie pura, binefacatoare. Dar, ca in orice poveste, Camera de Chihlimbar are si o parte intunecata. Se spune ca toti cei care s-au apropiat periculos de mult de aceasta camera tainica au avut parte de un sfarsit cumplit. Realizata in Prusia, in secolul al XVIII-lea, si daruita Rusiei, ea a disparut fara urma in timpul celui de-al doilea razboi mondial, fiind, in ciuda faptului ca a fost refacuta, una dintre cele mai "vanate" comori. Camera de Chihlimbar si-a pastrat misterul si a ramas o enigma, atat pentru cercetarile oamenilor de stiinta, cat si pentru curajoasele investigatii ale cautatorilor de comori. Exista o serie de teorii despre disparitia ei, iar misterul ce o invaluie, in loc sa se elucideze odata cu trecerea timpului, pare sa se inteteasca.   Camera blestemata In vreme ce trupele sovietice se apropiau de Konigsberg, populatia a fost evacuata. Insa directorul Alfred Rhode si sotia lui, dintr-un motiv misterios, au ales sa ramana in oras. Se spune ca el nu a putut sa abandoneze valoroasa opera de chihlimbar, al carei sclav devenise, si a carei locatie secreta o stia probabil doar el. Pana si NKVD-ul a fost intrigat de aceasta decizie stranie si a pornit o ancheta, ofiterii fiind convinsi ca directorul muzeului detine informatii secrete in legatura cu capodopera disparuta. O bijuterie artizanala, din aur si chihlimbar   Intr-o dimineata, familia Rhode, programata la o "discutie privata" cu ofiterii temutei militii, nu s-a prezentat. Din cercetarile ulterioare s-a descoperit ca cei doi soti Rhode murisera in mod straniu, de tifos, chiar cu o noapte inainte de interogatoriu. Faptul a devenit cu atat mai curios, cu cat cadavrele sotilor au disparut in doua zile, iar medicul care semnase certificatul lor de deces nu a mai putut fi gasit niciodata. Foarte curios este si cazul generalului Gusev. Ofiter al serviciilor secrete sovietice, A. Gusev fusese desemnat pentru investigarea disparitiei Camerei de Chihlimbar. La un moment dat, acesta contactase un jurnalist pentru a-i dezvalui informatii secrete despre misterul camerei. Chiar inainte de intalnirea cu ziaristul, generalul Gusev a fost implicat intr-un accident de circulatie dubios, soldat cu moartea sa. Camera a "facut victime" si printre vanatorii de comori. Unul dintre cei mai faimosi, George Stein, si-a cheltuit aproape intreaga avere in cautarea comorii, timp de mai bine de doua decenii. Convingerea sa era ca faimoasa camera se afla ascunsa intr-o mina de sare din apropierea orasului Gottingen, din Germania. Insa se pare ca aceasta descoperire i-a fost fatala. In 1987, el a fost gasit mort, intr-o padure din regiunea Bavaria. Nu se stie de ce au existat persoane care s-au straduit ca moartea lui sa para o sinucidere. Insa fotografiile si ancheta politiei au demonstrat ca aceasta ipoteza este complet eronata. George Stein fusese descoperit complet dezbracat si cu abdomenul sfartecat de un bisturiu. Sirul victimelor si al mortilor misterioase nu s-a oprit insa aici. Poate cel mai straniu caz a fost cel al pictorului Alexandr Juravlev. In perioada 1981-1997, el a fost cel care a condus lucrarile de refacere, in intregime, a Camerei de Chihlimbar din Palatul Ecaterinei. In timpul restaurarii capodoperei, Juravlev a redescoperit vechiul secret, ce parea pierdut pentru totdeauna, al colorarii pietrelor de chihlimbar in diverse nuante. El era singurul maestru din lume care detinea aceasta tehnica de mult uitata. Anul trecut, in decembrie, el a fost gasit mort, cu capul spart, in liftul blocului in care locuia. Desi si-a gasit sfarsitul in imprejurari ciudate, politia a clasat cazul, declarand ca pictorul a fost victima unui jaf. De aproape trei secole Camera de Chihlimbar reprezinta un simbol al relatiilor ruso-germane, fiind realizata intr-un efort comun de mestesugarii germani si rusi. Ideea a apartinut sculptorului german Andreas Schlter, iar constructia, care a inceput in 1701 in Prusia, a fost realizata de catre maestrul in chihlimbar danez Gottfried Wolfram. Dupa finalizare, ea a ramas la Palatul Charlottenburg pana in 1716, cand a fost daruita de catre Regele Prusiei Friedrich Wilhelm I aliatului sau, tarul Petru cel Mare al Imperiului Rus. Acest gest diplomatic al imparatului Prusiei a devenit cel mai extravagant cadou oferit vreodata in istorie. Intrarea in camera de Chihlimbar   Camera de Chihlimbar a fost expediata catre Rusia si instalata in Palatul de Iarna al tarului din Sankt-Petersburg, ca parte dintr-o colectie de arta europeana. In 1755, din porunca tarinei Elisabeta, camera a fost mutata la Palatul Ecaterina, din localitatea Puskin de astazi, numita la vremea aceea Tarskoe Selo ("Satul tarului"). Aici, mesterul italian Bartolomeo Rastrelli a reproiectat camera pentru ca aceasta sa se potriveasca in noul sau spatiu, folosind chihlimbar suplimentar, expediat de la Berlin. De-a lungul timpului, Camera de Chihlimbar a fost folosita drept salon privat de meditatie pentru tarina Elisabeta, ca sala de adunare pentru Ecaterina cea Mare, iar pentru tarul Alexandru al II-lea a fost un muzeu personal al chihlimbarului. In iunie 1941, Adolf Hitler a declansat operatiunea Barbarossa, aruncand in lupta milioane de soldati germani, pe frontul de rasarit, in incercarea de a cuceri Uniunea Sovietica. In luna septembrie, Armata de Nord a Wehrmacht-ului ajunsese pana la ultima linie de aparare din jurul orasului Leningrad. In timpul invaziei hitleriste, Uniunea Sovietica a pierdut sute de opere de arta, deosebit de valoroase. In plus, Comisarul Reich-ului, Erich Koch, vestit pentru colectia sa de arta pe care o adunase din intreaga Europa vandalizata, avea ca obiectiv clar Camera de Chihlimbar. Crezul sau era ca aceasta capodopera fusese realizata de germani si, mai cu seama, pentru germani. Constientizand pericolul iminent, oficialii rusi din Tarskoe Selo i-au adunat in graba pe toti localnicii apti de munca, deopotriva femei si copii, intr-un efort frenetic de impachetare a sute de artefacte cu destinatia muntii Ural. Insa destinul Camerei de Chihlimbar parea pecetluit.   Cand sovieticii au incercat dezasamblarea camerei, chihlimbarul uscat a inceput sa se farame in bucati. Astfel ca rusii au fost nevoiti sa-l abandoneze in Palatul Ecaterinei, camuflandu-l doar sub un perete de vata si de hartie. Dar aceasta incercare de amagire a nazistilor nu a avut succes. Camera a fost desfacuta in bucati, sub supravegherea lui Erich Koch, atent impachetata si transportata in orasul Konigsberg, actualul Kaliningrad, pe vremea aceea parte din imperiul nazist. Aici, Camera de Chihlimbar a fost instalata in castelul muzeu al orasului de pe coasta Marii Baltice, chiar in inima patriei chihlimbarului. Directorul muzeului, Alfred Rhode, a fost un impatimit colectionar de chihlimbar si a studiat indeaproape fiecare particica a camerei. In anii care au urmat, interesul sau s-a transformat intr-o obsesie care avea sa ii fie fatala. La finalul anului 1943, Rhode a fost obligat sa dezasambleze inca o data camera si sa o impacheteze pentru transport. Cateva luni mai tarziu, trupele aliate au bombardat intreg orasul, iar castelul Konigsberg a devenit o ruina. De atunci, urmele Camerei de Chihlimbar s-au pierdut. Cautari zadarnice Impresionanta Camera de Chihlimbar, mistuita in valtoarea razboiului, a devenit practic un mit. De atunci, ea a intrat pe taramul fanteziei, hranind imaginatia scriitorilor si regizorilor. Alexandr Juravlev, restauratorul Camerei de Chihlimbar, a murit, si el, in mod bizar   Insa acest puzzle mereu neintregit nu a permis cautatorilor de comori sa ramana indiferenti la gandul ca e posibil ca aceasta valoroasa creatie sa existe inca, ascunsa undeva, departe de ochii muritorilor de rand. Astfel, s-au emis o multime de supozitii si teorii despre posibilele locatii secrete ale camerei. Una dintre ipotezele despre disparitia salonului, cu toate artefactele valoroase pe care le gazduia, sustine ca acesta ar fi fost ingropat in secret sub ruinele castelului Konigsberg. In Kaliningradul din Rusia de azi, de cativa ani buni, o echipa de istorici si arheologi face sapaturi in jurul castelului. In urma cu ceva timp, acestia au anuntat ca au descoperit o tablita din metal pe care era inscriptionat, in limba germana, "Comorile de chihlimbar". Potrivit unor specialisti, este posibil ca tablita recent scoasa la lumina sa fie o inscriptie atasata la una din catacombele castelului, unde ar putea fi ingropate placile originale din chihlimbar. Castelului Konigsberg in flacari   Insa timp de cinci decenii, echipe de specialisti din KGB si Stasi (serviciile secrete ale fostei Germanii de rasarit) au realizat un adevarat santier arheologic in jurul intregului oras Kaliningrad, in cautarea comorii, fara nici un rezultat. Poate din aceasta cauza, cautarile s-au desfasurat si pe alte teritorii. De la Konigsberg, acestea s-au mutat in apropiere de Berlin, in Germania. Un fost ofiter SS a marturisit ca secretul se afla ingropat intr-o mina de argint, la 100 de kilometri de Berlin. Din propria experienta, traita in aprilie 1945, cunoaste faptul ca in jurul minei, in acea perioada, s-au desfasurat ample activitati. Aceasta dezvaluire a alimentat speranta multor istorici, arheologi sau simpli aventurieri, insa si de aceasta data, camera nu a fost de gasit. Potrivit altora, inainte de bombardamentele aliatilor asupra orasului Konigsberg, nemtii ar fi incarcat Camera de Chihlimbar cu destinatia Hamburg, pe nava "Wilhelm Gustloff", care a fost torpilata de catre un submarin sovietic si s-a scufundat. Aceasta versiune a reaprins sperantele cautatorilor de comori, iar zeci de scafandri au analizat atent epava "Wilhelm Gustloff", care zace in golful Gdansk, pe fundul marii Baltice. Ca si incercarile anterioare, si cercetarile subacvatice au fost in final sortite esecului. Minunea refacuta Daca nu a reusit sa o gaseasca, Rusia a hotarat sa recreeze Camera de Chihlimbar. Munca de reconstructie a inceput in anii '80 si a durat 25 de ani. Cei 40 de experti rusi, supravegheati de profesorul Alexandr Juravlev, care au lucrat la capodopera, au refacut camera pornind de la fotografii alb-negru. Noua Camera de Chihlimbar a fost recreata intocmai dupa cum a fost proiectata initial, in urma cu 300 de ani. In reconstructie s-au folosit peste 6 tone de chihlimbar, iar in prezent camera are o inaltime de 7 metri, o suprafata de 100 de metri patrati si 3 ziduri complet ornate cu ambra aleasa. Cat despre soarta originalei Camere de Chihlimbar, misterul persista. Desi colectionarii de arta inca mai spera sa poata dezlega secretul, expertii in chihlimbar avertizeaza ca dupa atatia ani si in conditii necorespunzatoare este foarte posibil ca chihlimbarul original sa fie complet deteriorat, transformat in praf. Daca, intr-adevar, Camera de Chihlimbar a supravietuit infernului razboiului, cel mai probabil, ea s-a intors in locul ei de nastere: in pamant.

Viena motive. Trezoreria a Palatului Hofburg

Palatul Hofburg, situat in centrul Vienei, este cu siguranta unul dintre cele mai apreciate atractii turistice ale orasului. Ajunsi aici am facut turul apartamentelor imperiale, muzeului lui Sissi si Colectiei de argintarie. Biletul pentru cele 3 parti a fost 9.90 euro (pentru celalalte parti ale palatului se platesc bilete separat) si este valid timp de 2 zile, asa ca daca n-ai avut destul timp la dispozitie (se inchide la ora 5:30) te poti intoarce a doua zi. Ti se spune ca vizitarea celor 3 parti dureaza intre o ora si trei ore, depinde cat de repede te misti, in unele locuri sunt atat de multi vizitatori incat trebuie sa te opresti. Palatul e impresionant si din exterior, dar din pacate ai ocazia sa vizitezi doar o mica parte a interiorului. Manta de împăratul Franz I Stephen. Al doilea sfert al secolului al XVIII-lea.  Muzeul Sissi Foarte interesant, dar, din cauza coridoarelor inguste, pline de turisti, nu am putut inainta in voie. In multe locuri se produc “blocaje” asa ca dureaza putin cam mult. S-au depus multe eforturi pentru a separa miturile de realitate in ceea ce o priveste pe Sissi. Fan al exercitiilor fizice si dietei, cauta mereu “potiuni”ciudate care sa ii pastreze frumusetea si sa o ajute sa nu se ingrase, obsedata sa aiba talia minuscula toata viata. Este descrisa ca fiind o figura tragica, dupa casatoria ei la varsta de 16 ani a avut 4 copii din care 2 au murit, si intunericul de aici parca iti transmite sentimentele de depresie pe care le-a trait in acele momente. Moartea ei a fost la fel de dramatica, ucisa la 60 de ani de un anarhist. Doar unele exponate sunt luminate, restul e destul de intunecos. Bijuteriile si rochiile ei sunt expuse aici, o copie a rochiei ei de mireasa si alte obiecte personale. Apartamentele Imperiale Cele 19 incaperi denumite Kaiserappartments sunt camerele folosite de familia regala, imparateasa Sissi si sotul ei, imparatul Franz Joseph, biroul, sala de audiente, dormitorul, camera de baie si sala de gimnastica a imparatesei. Majoritatea camerelor sunt de culoare alba, decorate insa cu auriu pe tavan si tapet rosu pe pereti. Mi s-au parut fascinante decoratiunile originale si mobilierul pastrat in stare foarte buna care te transportau inapoi in epoca. Am avut audioghid, gratuit, care ne-a oferit o multime de informatii legate de istoria si arhitectura palatului. Am aflat, de exemplu, ca familia regala avea de ales la masa intre 29 varietati diferite de meniu. Am vazut patul mic de fier pe care Franz Joseph dormea in birou, dar si camerele superb decorate ale lui Sissi si multe tablouri grozave.  Colectia imperiala de argintarie si portelan -Schatzkammer-sau The Treasury in engleza Un loc cu adevarat impresionat, plin cu “cantitati” enorme de argint, portelan si stofe. Colectiile sunt separate in 2 departamente: cel eclesiastic si cel secular. Muzeul contine cele mai importante colectii de obiecte regale din perioada medievala: bijuterii din perioada imperiului roman, sceptre, sabii, coroane, robe precum si un pocalul din agat din sec 4 care se presupune a fi Sfantul Graal. Imbracamintea bisericeasca, cusuta manual cu fir de aur, argint si matase era uimitoare- cand te gandesti cate mii de ore a durat coaserea lor! Argintaria si portelanul aflate aici din belsug te fac sa te gandesti cat de extravagant si luxos traiau Habsburgii pe vremea aceea. Cea mai uimitoare masa (masa Milan) a fost cea in care erau expuse numeroase “decoratiuni” uriase din argint placat cu aur-o masa formala cu lungimea de 30 metri, la care se puteau aseza 140 oaspeti-ti se taia respiratia sa vezi atata bogatie la un loc. Sunt foarte multe servicii de masa din portelan nu doar vieneze ci si frantuzesti, unguresti, chinezesti si de Boemia, decorate cu motive diferite, florale, cu pasari, cadre naturale sau cladiri, dar si portrete, sau unele mai simple, infrumusetate insa cu margini aurii sau florale. Pe langa argintarie si portelan mai sunt prezentate diferite alte obiecte folosite la servitul mesei sau prepararea ei-vase din sticla, fructiere, tavi, fete de masa si servetele monogramate, obiecte din crama regala, candelabre din aur, sticla, argint si bronz, asezate in vitrine din lemn de stejar. La plecare se pot cumpara suveniruri din magazinul aflat la parter, majoritatea cu imaginea lui Sissi, a imparatului, a palatului dar vei gasi si faimoasele bomboane din ciocolata cu martipan Mozart. Coroana Sfântului Imperiu Roman (ca coroana de Charlemagne) a făcut în a doua jumătate a secolului al zecelea. Ea a purtat de împăraţi, până în secolul al XVII-lea. Coroana de aur octogonală decorat cu 144 de pietre preţioase şi perle. O copie a portretul lui Carol la coroana imperială (Albrecht Durer, originalul se află în Muzeul Naţional German din Nürnberg).  În 1602 Rudolf a comandat bijutierului său personal din Praga o nouă coroană din aur, bogat împodobită cu 8 diamante, rubine și perle, având în vârf un safir, coroană reprezentată în majoritatea tablourilor și frescelor evului mediu. Cele 8 diamante au o semnificație alegorică și mistică; 8 reprezintă numărul sfânt al biblicului Jerusalem, iar diamantul este simbolul lui Christos. Pe cele patru fațete din aur masiv, reliefuri minuțios realizate reprezintă pe Rudolf al II-lea în postură de comandant suprem învingător al turcilor, precum și încoronările lui din Frankfurt (ca împărat romano-german), din Bratislava și Praga (ca rege al Ungariei și Boemiei). Din 1804 coroana lui Rudolf al II-lea a devenit coroana tuturor împăraților Austriei, dar nu a fost niciodată purtată la încoronări. Sceptrul de coroana. Ordinul Lâna de Aur / Order of the Golden Fleece. Emblema Ordinului Lâna de Aur (Le Toison d’ Or), un Ordin cavaleresc fondat în 1429 de Filip cel Bun, duce de Burgundia (1396-1467). Rezervat membrilor familiilor regal şi înaltei nobilimi în Austria, Franţa, Rusia, Anglia, etc. Emblema constă dintr-o pielicică de miel suspendată, de obicei din aur, adesea ornată cu pietre preţioase. A fost folosită suspendată de pandante cu stiluri diverse, exemplarele fiind executate în mai multe ţări europene.