Denumirea originală: Евгений Онегин
Libretul: Piotr Ceaikovski şi Constantin Şilovski
După romanul omonim de Alexandr Puşkin
Regia: Eleonora Constantinov Maestru Emerit al Artei
Scenografia: Veaceslav Ocunev
Pictor de costume: Irina PressCoregrafia: Anatol Carpuhin
Conducerea muzicală: Dumitru Goia, Alfred Gherşfeld
Premiera mondială: 29 martie 1879, la Teatrul Mic din Moscova.
Premiera la Chişinău: 13 decembrie 1956, la Teatrul Moldovenesc de Operă, Balet şi Dramă „A.S.Puşkin”.
Premiera versiunii curente: 2 martie 1985, la Teatrul Academic de Stat de Operă şi Balet al RSS Moldoveneşti „A.S.Puşkin”.
Roluri şi interpreţi
22.05.11
|
Evgheni Oneghin
Tatiana
Lenski, poet
Olga
Cneazul Gremin
Triquet
Larina, moşiereasă
Filippievna, doica
Zareţki
Căpitanul
Dirijor
|
bariton
soprano
tenor
mezzo-soprano
bas
bas
soprano
mezzo-soprano
bas
bariton
|
Valeriu Caradja
Irina Vinogradov (debut)
Anatolie Arcea Maestru în Artă
Olga Hristea-Stan (debut)
Iurie Maimescu
Vladimir Zaklikovskii Artist al Poporului
Ana Dimitriu
Aurelia Ciobanu
Oleg Ţîbulco
Alexei Botnarciuc (debut)
Mihail Secichin Maestru în Artă |
|
„Opera prin exclusivitate este legătura dintre oameni”.
P.I.Ceaikovski
|
|
Istoria creării
În luna mai a anului 1877, cîntăreaţa E.Lavrovskaia i-a sugerat lui P.Ceaikovski ideia de a scrie o operă în baza romanului „Evgheni Oneghin” de A.Puşkin. Iniţial compozitorul trece cu vederea această propunere, însă mai tîrziu, entuziasmat de acest subiect, începe lucrul cu mare ardoare asupra unei noi opere. „Captivat de imaginile poetice ale romanului, de bogăţia spirituală a personajelor, de caracterul profund uman al acţiunii, Ceaikovski s-a străduit să redea prin muzică sentimentele pure, profunde, chipuri gingaşe, pasiuni înflăcărate, caractere tipic naţionale, peisajul rusesc, de la începutul sec. XIX. Ceaikovski şi-a concentrat atenţia asupra profilului moral al personajelor, zugrăvind în acelaşi timp împrejurările care determină dramele sufleteşti ale oamenilor. Veridicitatea personajelor, minunatele trăsături ale vieţii, redate cu naturaleţe şi sinceritate, farmecul inegalabil al muzicii constituie trăsături care menţin ferm opera Evgheni Oneghin în repertoriul teatrelor europene”1.
Acţiunea se petrece la conacul familiei Larin, la Petersburg în sec.XIX
ACTUL I
Tabloul I
„ Larina şi doica, Niania, cum i se mai spune, stau de vorbă în grădină despre întîmplări vechi, despre treburi gospodăreşti. O dată cu seara, ţăranii care se întorc de la munca cîmpului intră în grădina boierului, aducînd un snop de grîu frumos împodobit, semn al recoltei îmbelşugate. Din depărtare se aude un zvon de clopoţei. Sosesc oaspeţii: poetul Lenski, logodnicul Olgăi, împreună cu Evgheni Oneghin, prietenul lui. După discuţia lui Oneghin, în sufletul Tatianei apare un sentiment de nelinişte, necunostut pînă atunci.
Tabloul II
Tîrziu, după plecarea oaspeţilor, Tatiana veghează în dormitorul ei. Amare gînduri şi dulci visări i se împletesc în suflet. Învingîndu-şi timiditatea, tînăra fată se hotărăşte să-i scrie o scrisoare lui Oneghin, în care să-şi destăinuie sentimentele. Cîte trăiri şi emoţii redă ea în scrisoare! E şi o declaraţie de dragoste, şi un vis înaripat, şi o frică ascunsă, dar şi o speranţă... Se zoreşte de ziuă. Apare doica, căreia Tatiana îi încredinţează scrisoarea, pentru a o transmite lui Oneghin.
Tabloul III
În pădurea de lîngă conac ţăranii culeg mure şi cîntă. Tatiana nu-şi mai găseşte locul. Sufletul ei se zbuciumă. Ce va crede Oneghin despre ea? Iată că cel aşteptat îşi face apariţia. Obişnuit cu viaţa uşuratică a Petersburgului, Oneghin răspunde cu o răceală măsurată sentimentelor curate ale tinerei fete. Dragostea şi căsătoria nu sunt făcute pentru el. Ea nu şi-ar găsi fericirea, iar el s-ar plictisi repede. Tatiana îl ascultă cu sufletul îndurerat.
ACTUL II
Tabloul IV
În casa familiei Larin e zarvă mare. E ziua Tatianei, şi cu acest prilej se dă un bal la care, printre alţi invitaţi, se află şi Lenski cu Oneghin. Tatiana îl mai iubeşte pe Oneghin, în ciuda speranţelor risipite cu atîta necruţare. Vrînd să-l pedepsească pe Lenski pentru plictiseala pe care i-o produce serata, Oneghin începe să-i facă, în glumă, curte Olgăi, logodnica poetului. Olga acceptă acest joc care o amuză. În sufletul lui Lenski gelozia se aprinde tot mai tare. În încercarea nesocotită a lui Oneghin de a-l necăji, el vede trădarea, trădare din partea prietenului său. Scandalul izbucneşte şi, cu toate încercările celor din jur de a-i împăca, cei doi se vor bate în duel.
Tabloul V
O dimineaţă de iarnă. Lenski şi secundantul său Zareţki îl aşteaptă pe Oneghin. Sfîşiat de presimţiri rele, Lenski îşi aminteşte de zilele luminoase din viaţa sa şi de dragostea pentru Olga, dragoste ce s-a revărsat acum într-o cumplită durere sufletească. Însoţit de francezul Guillo, soseşte Oneghin. Foştii prieteni sunt cuprinşi de îndoială în justeţea hotărârii lor ... dar decizia a fost luată. Zareţki ordonă începutul duelului. Lupta este scurtă. Lenski lovit de glonte cade la pămînt.
ACTUL III
Tabloul VI
Au trecut ani… Nefericit şi plicitsit de viaţă, purtîndu-şi pretutindeni melancolia, urmărit de imaginea prietenului ucis, Oneghin se reîntoarce la Petersburb. Chiar în prima seară, el este invitat la un bal, unde îl întîlneşte pe cneazul Gremin, venit împreună cu soţia sa. Oneghin este uluit de frumuseţea tinerei femei care nu este alta decît Tatiana. Cneazul îi mărturiseşte lui Oneghin fericirea de care se bucură alături de această minunată fiinţă. Oneghin este prezentat Tatianei. După un schimb neînsemnat de cuvinte, Tatiana se depărtează la braţul soţului ei. Ars de flacăra mistuitoare a patimei ce se naşte în suflet, atins în mîndria lui de falsa indiferenţă a Tatianei, Oneghin îşi dă seama că liniştea şi nepăsarea lui obişnuită îl vor părăsi pentru totdeauna.
Tabloul VII
Retrasă în salonul ei, Tatiana citeşte scrisoarea înflăcărată pe care i-a trimis-o Oneghin. Clipele de visare în care trecutul dureros reînvie sunt întrerupte de sosirea lui Oneghin. Cu răsuflarea tăiată de zbucium şi pasiune, el se aruncă la picioarele Tatianei. Cuvintele ei răsună aspru. Sentimentul datoriei o determină să-l respingă. Deşi se iubesc cei doi se despart pentru totdeauna”2 .
1 Mereşescu. Istoria muzicii universale. Vol.VI. – 1968.
2 Constantinescu, G., Caraman-Fotea, D. Ghid de operă. – Bucureşti, 1971.
