sâmbătă, 8 decembrie 2012
Obiceiuri traditionale - Capra
Capra este considerata in
traditia romaneasca, animalul care arata daca vremea va fi buna sau rea.
Obiceiul "caprei" a fost, la origine, un ceremonial de cult.
In cadrul sarbatorilor din mediul rural, jocul a devenit un ritual menit sa aduca rodnicie anului care urmeaza, spor de animale, bogatia recoltelor.
Obiceiul caprei, a fost generalizat in toata tara la sfarsitul secolului al XIX-lea, dar pentru ca era socotit un joc pagan, multi oameni ai bisericii au refuzat sa-i primeasca pe colindatori in casele lor.
In satele si comunele maramuresene se practica doua tipuri distincte de "capra":
- jocul caprei - bazat numai pe acompaniament muzical (la Ieud, un singur fluieras; la Botiza, patru sau sase fluierasi)
- jocul caprei inclus intr-un spectacol popular complex
Masca costumului de capra este constituita dintr-un cap de capra, sculptat in lemn, avand maxilarul inferior mobil pentru a fi tras cu o sfoara si a clampani in timpul dansului.
Persoana care joaca capra este acoperita
cu o tesatura peste care sunt cusute panglici, puse in diagonala. Traditional,
capra era imbracata in stuf, aspect intalnit si astazi in unele sate.
In timpul jocului pot fi surprinse mai multe faze succesive: capra simuleaza ca se urca in copac, apoi se imbolnaveste si moare, cazand la pamant, moment in care ciobanul intra in panica, urmand un dialog straniu cu animalul. In cele din urma capra reinvie spre bucuria tuturor, glumele si ghidusiile animalului reluandu-si cursul.
Obiceiul si-a pierdut pe parcurs incarcatura sa mitica, avand astazi doar aspect de divertisment.
Capra:
Fluierasii interpreteaza jocul caprei, iar ciobanul, avand in mana o bota, va dirija jocul acestora adresandu-le strigaturile: Pe munte cu florile Pasc ciobanii caprele. Ta ta caprita ta. La stanga si la dreapta. Vine cerbul de la munte C-o steluta-n frunte. Frunza verde baraboi, Hai sa mergem inpoi. Bine-i sade caprei mele Cu cercei si cu margele. Asta-i capra nazdravana cu laicer si cu naframa. Frunza verde si-un harbuz, Tine, capra capul sus! S-apoi verde lemn sucit, Jocul nostru s-o gatit.
Strigaturile la acest joc variaza si in functie de interpret. Urmeaza apoi un dialog intre cioban si negustor in legatura cu vinderea unei capre. Dupa jocul caprelor urmeaza travestiul urs, jucat cu dezinvoltura de ursar pe melodii presarate cu numeroase strigaturi
Capra a fost socotită de români ca animalul care dă semne dacă vremea va fi bună sau rea. Jocul “caprei” (omorârea, bocirea , înmormântarea, învierea) la origine a fost, desigur, un ceremonial grav, un element de cult. În cadrul sărbătorilor agrare jocul a devenit un ritual menit să aducă rodnicie anului care urmează, spor de animale în turmele păstorilor, succesul recoltelor – invocat şi evocat de boabele care se aruncau de gazdă peste cortegiul „caprei”. Jocul „caprei”, generalizat în toată ţara la sfârşitul secolului al XIX-lea şi fiind socotit un joc păgân, mulţi slujbaşi ai bisericii au refuzat să-l primească pe la casele lor, socotindu-l „nevoit de legea creştinească” (Gr. Tocilescu).
În zilele noastre, jocul a rămas un pretext pentru una dintre tradiţionalele manifestări artistice, prilej de etalare a unor frumoase podoabe, covoare, stergare ş.a., în culori vii, uneori stridente, pentru înveselirea gospodarilor şi pentru urări bune cu prilejul Anului Nou. În satele şi comunele maramureşene se practică “două tipuri distincte de “capră”: – jocul caprei – bazat numai pe acompaniament muzical ( la Ieud, un singur fluieraş; la Botiza, patru sau şase Fluieraşi) – jocul caprei inclus într-un spectacol popular complex Ca şi celelalte jocuri cu măşti practicate în timpul sărbătorilor de iarnă, şi în jocul „caprei” şi-au făcut loc, pe lângă măştile clasuce (capra, ciobanul, ţiganul), măştile de „draci” şi „moşi” care prin stigăte, chiote, mişcări caraghioase, măresc nota de umor şi veselie, dând uneori o nuanţă de grotesc.
In cadrul sarbatorilor din mediul rural, jocul a devenit un ritual menit sa aduca rodnicie anului care urmeaza, spor de animale, bogatia recoltelor.
Obiceiul caprei, a fost generalizat in toata tara la sfarsitul secolului al XIX-lea, dar pentru ca era socotit un joc pagan, multi oameni ai bisericii au refuzat sa-i primeasca pe colindatori in casele lor.
In satele si comunele maramuresene se practica doua tipuri distincte de "capra":
- jocul caprei - bazat numai pe acompaniament muzical (la Ieud, un singur fluieras; la Botiza, patru sau sase fluierasi)
- jocul caprei inclus intr-un spectacol popular complex
Masca costumului de capra este constituita dintr-un cap de capra, sculptat in lemn, avand maxilarul inferior mobil pentru a fi tras cu o sfoara si a clampani in timpul dansului.
In timpul jocului pot fi surprinse mai multe faze succesive: capra simuleaza ca se urca in copac, apoi se imbolnaveste si moare, cazand la pamant, moment in care ciobanul intra in panica, urmand un dialog straniu cu animalul. In cele din urma capra reinvie spre bucuria tuturor, glumele si ghidusiile animalului reluandu-si cursul.
Obiceiul si-a pierdut pe parcurs incarcatura sa mitica, avand astazi doar aspect de divertisment.
Jocul caprei
Foaie verde si-o aluna
Buna ziua, ziua buna
Ia deschideti portile
Sa
intre capritele
Ţa, ta, ta, carpita ta Nu te da nu te lasa
Ţa, ta, ta,
carpita ta
Capra noastra-i cu margei
Cu cercei cu catifeli
Joaca vesel
caprita
Toti is bucurosi de ea.
Ţa, ta, ta, carpita ta
Nu te da nu te
lasa
Ţa, ta, ta, caprita ta
Şi plecai si eu la targ
Pe caprita ca s-o
vand
Şi mergand pe drum, mergand
Aud din urma
strigand:
Cumparatorul:
- De vanzare-i capra
bade?
Ciobanul:
- De vanzare!
Cumparatorul:
- Şi cat vrei pe
ea?
Ciobanul:
- 800 de lei!
Cumparatorul:
- E blanda, nu
impunge?
Ciobanul:
- E blanda, nu impunge.
(capra il impunge pe
cumparator)
Cumparatorul:
- Eu iti dau 400 de lei pe ea pentru ca
impunge.
Ciobanul:
- De cat sa-mi dai 400 de lei pe ea, mai bine
ii dau
un par in cap. (o loveste cu batul, capra cade si nu
mai
misca)
Alaiul:
- Valeu, capra noastra a murit!
Ţa, ta, ta,
carpita ta
Te-o lovit vreo boala grea
Sau pe unde-i colindat
Veste rea
tu ai aflat.
Ciobanul:
- Baa…da capra nu-i moarta si nu din
palitura
a lesinat, ce din cele ce-o aflat.
Alaiul:
Scoala tu
caprita mea
Faptele s-or indrepta
Şi-acum haide sa plecam
Şi-alte case
colindam
Ţa, ta, ta, carpita ta
Nu te da nu te lasa
Ţa, ta, ta, carpita
ta.
Sau o alta varianata:
I:
Vine capra de la
munte
Cu stelute albe-n frunte.
Asta-i capra-adevarata.
Ta, ta, ta,
caprita, ta!
Gazdele sa-ti dea paraua
Si sa-ti umple teschereaua!
Hai
caprita sa jucam,
Ta, ta, ta, caprita, ta! Mai!
II:
Cate sindrile pe
casa, atatia galbeni pe masa!
Cate pene pe cocosi, atatia copii
frumosi!
Cate flori sunt in livada, atatia galbeni in lada!
Cati carbuni
sunt in cuptor, atatea vite-n obor!
Zi, mai! Da' mai zi,
mai!
III:
Gazdele sa-ti dea paraua
Si sa-ti umple teschereaua!
Hai
caprita sa plecam!
Ta, caprïta, ta!
Fluierasii interpreteaza jocul caprei, iar ciobanul, avand in mana o bota, va dirija jocul acestora adresandu-le strigaturile: Pe munte cu florile Pasc ciobanii caprele. Ta ta caprita ta. La stanga si la dreapta. Vine cerbul de la munte C-o steluta-n frunte. Frunza verde baraboi, Hai sa mergem inpoi. Bine-i sade caprei mele Cu cercei si cu margele. Asta-i capra nazdravana cu laicer si cu naframa. Frunza verde si-un harbuz, Tine, capra capul sus! S-apoi verde lemn sucit, Jocul nostru s-o gatit.
Strigaturile la acest joc variaza si in functie de interpret. Urmeaza apoi un dialog intre cioban si negustor in legatura cu vinderea unei capre. Dupa jocul caprelor urmeaza travestiul urs, jucat cu dezinvoltura de ursar pe melodii presarate cu numeroase strigaturi
Capra a fost socotită de români ca animalul care dă semne dacă vremea va fi bună sau rea. Jocul “caprei” (omorârea, bocirea , înmormântarea, învierea) la origine a fost, desigur, un ceremonial grav, un element de cult. În cadrul sărbătorilor agrare jocul a devenit un ritual menit să aducă rodnicie anului care urmează, spor de animale în turmele păstorilor, succesul recoltelor – invocat şi evocat de boabele care se aruncau de gazdă peste cortegiul „caprei”. Jocul „caprei”, generalizat în toată ţara la sfârşitul secolului al XIX-lea şi fiind socotit un joc păgân, mulţi slujbaşi ai bisericii au refuzat să-l primească pe la casele lor, socotindu-l „nevoit de legea creştinească” (Gr. Tocilescu).
În zilele noastre, jocul a rămas un pretext pentru una dintre tradiţionalele manifestări artistice, prilej de etalare a unor frumoase podoabe, covoare, stergare ş.a., în culori vii, uneori stridente, pentru înveselirea gospodarilor şi pentru urări bune cu prilejul Anului Nou. În satele şi comunele maramureşene se practică “două tipuri distincte de “capră”: – jocul caprei – bazat numai pe acompaniament muzical ( la Ieud, un singur fluieraş; la Botiza, patru sau şase Fluieraşi) – jocul caprei inclus într-un spectacol popular complex Ca şi celelalte jocuri cu măşti practicate în timpul sărbătorilor de iarnă, şi în jocul „caprei” şi-au făcut loc, pe lângă măştile clasuce (capra, ciobanul, ţiganul), măştile de „draci” şi „moşi” care prin stigăte, chiote, mişcări caraghioase, măresc nota de umor şi veselie, dând uneori o nuanţă de grotesc.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)