Fractali bijuterii de la Nathan Smith

Ion Luca Caragiale, biografie (1852 - 1912) Ion Luca Caragiale, biografie (1852 - 1912)   Ion Luca Caragiale, poet şi dramaturg, comentator politic şi ziarist român  Ion Luca Caragiale (n. 1 februarie 1852, Haimanale, județul Prahova, astăzi I. L. Caragiale, județul Dîmboviţa, d. 9 iunie 1912, Berlin) a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român, de origine greacă. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți scriitori români. A fost ales membru al Academiei Române post-mortem.  S-a născut în ziua de 1 februarie 1852, în satul Haimanale, care-i poartă astăzi numele, fiind primul născut al lui Luca Caragiale și al Ecaterinei.   Atras de teatru, Luca s-a căsătorit în 1839 cu actrița și cîntăreața Caloropulos, de care s-a despărțit, fără a divorța vreodată, întemeindu-și o familie statornică cu brașoveanca Ecaterina, fiica negustorului grec Luca Chiriac Caraboas.  Primele studii le-a făcut între anii 1859 și 1860 cu părintele Marinache, de la Biserica Sf. Gheorghe din Ploiești, iar până în anul 1864 a urmat clasele primare II-V, la Școala Domnească din Ploiești.  În 1870 a fost nevoit să abandoneze proiectul actoriei și s-a mutat cu familia la București, luîndu-și cu seriozitate în primire obligațiile unui bun șef de familie.   L-a cunoscut pe Eminescu cînd tînărul poet, debutant la Familia, era sufleur și copist în trupa lui Iorgu. În 1871, Caragiale a fost numit sufleur și copist la Teatrul Național din București, după propunerea lui Mihail Pascaly.   În august 1877, la izbucnirea Războiului de Independență, a fost conducător al ziarului Națiunea română.  I.L. Caragiale a fost, printre altele, și director al Teatrului Național din București.  De la debutul său în dramaturgie (1879) și pînă în 1892, Caragiale s-a bucurat de sprijinul Junimii, deși în întregul proces de afirmare a scriitorului, Junimea însăși a fost, până prin 1884 - 1885, ținta atacurilor concentrate ale adversarilor ei. Se poate afirma că destule dintre adversitățile îndreptate împotriva lui Caragiale se datorează și calității sale de junimist și de redactor la conservator-junimistul ziar Timpul (1878 - 1881). Prima piesă a dramaturgului, O noapte furtunoasă, bine primită de Junimea și publicată în Convorbiri literare (1879), unde vor apărea de altfel toate piesele sale, a beneficiat, la premieră, de atacuri deloc neglijabile.  După trei ani de colaborare, Caragiale s-a retras în iulie 1881 de la Timpul, dar Comitetul Teatrului Național de la Iași, prezidat de Iacob Negruzzi, îl numește director de scenă, post pe care dramaturgul l-a refuzat. A participat frecvent la ședințele Junimii, iar la întîlnirea din martie 1884, în prezența lui Alecsandri, și-a mărturisit preferința pentru poeziile lui Eminescu. La 6 octombrie a citit la aniversarea Junimii, la Iași, O scrisoare pierdută, reprezentată la 13 noiembrie, în prezența reginei, cu un mare succes.  În 1889, anul morții poetului Mihai Eminescu, Caragiale a publicat articolul în Nirvana. În 1890 a fost profesor de istorie la clasele I-IV la Liceul Particular Sf. Gheorghe. În acelaşi an s-a căsătorit cu Alexandrina Burelly, fiica actorului Gaetano Burelly. Din această căsătorie vor rezulta mai întâi două fete.  În ianuarie 1893, retras din ziaristică de la sfârșitul anului 1889, Caragiale a înființat revista umoristică Moftul român, subintitulată polemic “Revista spiritistă națională, organ pentru răspândirea științelor oculte în Dacia Traiană”. Începînd cu numărul 11, revista a devenit ilustrată, publicînd caricaturi, iar prin publicarea unora dintre cele mai valoroase schițe caragialiene, Moftul român s-a dovedit și un organ literar.  Caragiale s-a bucurat de recunoașterea operei sale pe perioada vieții sale, însă a fost și criticat și desconsiderat. După moartea sa, a început să fie recunoscut pentru importanța sa în dramaturgia românească. După moartea sa, piesele sale au fost jucate și au devenit relevante în perioada regimului communist.  "Lucrarea d-lui Caragiale este originală, comediile sale pun pe scenă câteva tipuri din viața noastră socială de astăzi și le dezvoltă cu semnele lor caracteristice, cu deprinderile lor, cu expresiile lor, cu tot aparatul înfățișării lor în situațiile anume alese de autor”.  (Titu Maiorescu) Deși Caragiale a scris doar nouă piese, el este cel mai bun dramaturg român prin faptul că a reflectat cel mai bine realitățile, limbajul și comportamentul românilor. Opera sa a influențat și pe alți dramaturgi, cum ar fi Eugen Ionesco.  În zorii zilei de 9 iunie 1912, Caragiale a murit subit în locuința sa de la Berlin, din cartierul Schöneberg, bolnav fiind de arterioscleroză.  Articol îngrijit de: Vlada Afteni

I.L. Caragiale (1852-1912)

Note Bibliografice Născut 30 ianuarie 1852 Haimanale (astăzi I. L. Caragiale), judeţul Prahova Decedat 9 iunie 1912 Schoneberg-Berlin, Germania Tabel cronologic 1852 În noaptea de 29 spre 30 ianuarie, în satul Haimanale (astăzi I. L. Caragiale), se naşte Ion Luca Caragiale, fiul lui Luca Şt. Caragiale şi al Ecaterinei (născută Caraboa). 1859-1860 Luca, tatăl viitorului dramaturg şi prozator, exercită profesiunea de avocat la Ploieşti, unde s-a stabilit cu întreaga familie. Ion învaţă primele slove cu dascălul Haralambie de la biserica Sf. Gheorghe. 1860-1864 Învaţă la Şcoala Domnească din Ploieşti (clasele II-IV). La limba română are ca dascăl pe Basiliu Drăgoşescu, căruia, peste ani, îi poartă un deosebit respect. "În trei ani m-a învăţat, cu litere străbune, limba românească câtă o ştiu până în ziua de azi, că, mai mult, după el, nici n-am mai avut unde învăţa" (Peste cincizeci de ani). 1864-1867 Absolveşte prima clasă de gimnaziu în particular şi următoarele trei la gimnaziul "Sfinţii Petru şi Pavel" din Ploieşti. 1868-1870 Este înscris la Conservatorul din Bucureşti, clasa de declamaţie şi mimică a unchiului său, Costache Caragiale. Îl cunoaşte pe Mihail Emines cu, sufleur în trupa lui Pascaly. 1870 (de la 20 iunie până la 24 octombrie). Copist la Tribunalul Prahova. 1871-1872 Al doilea sufleur şi copist la Teatrul Naţional din Bucureşti. 1873-1875 Primele încercări literare publicate în revista "Ghimpele", sub pseudo nimul Car sau Palicar. Cu numele întreg semnează, pentru prima oară, în "Revista Contemporană", poemul Versuri. 1876-1877 Corector la ziarul "Unirea democratică". Scoate Claponul şi, împreună cu Frederic Damé, Naţiunea română. 1877-1878 Fără semnătură, publică în "România liberă" seria de foiletoane Cercetare critică asupra Teatrului românesc. La propunerea lui Eminescu, începe colaborarea la "Timpul". Se reprezintă tragedia în versuri Roma învinsă de D. Parodi, tradusă de I. L. Caragiale. 1879 La 18 ianuarie, la Teatrul Naţional din Bucureşti, are loc prima reprezentaţie a comediei O noapte furtunoasă. Piesa este publicată în "Convorbiri literare". În acelaşi an, în cercul literar al "Junimii", citeşte Conu Leonida faţă cu reacţiunea şi un număr de Aforisme. 1881 Părăseşte ziarul "Timpul". Este numit de V. A. Urechia, Ministrul Instrucţiei Publice, revizor şcolar în judeţele Suceava şi Neamţ. 1882 Revizor şcolar în Argeş-Vâlcea. 1884 Se joacă în premieră opera-bufă Hatmanul Baltag, scrisă în colaborare cu Iacob Negruzzi. Funcţionar la Regie, unde o cunoaşte pe Maria Constantinescu. La aniversarea "Junimii" citeşte, pe data de 6 octombrie, O scrisoare pierdută. Prima reprezentaţie a comediei are loc la 13 noiembrie la Teatrul Naţional din Bucureşti. 1885 Naşterea lui Mateiu Caragiale. Premiera comediei D-ale carnavalului (un juriu prezidat de V. Alecsandri o distinge cu un premiu). Colaborează cu articole la "Voinţa naţională". 1888 Director al Teatrului Naţional din Bucureşti. 1889 Se căsătoreşte cu Alexandrina Burrelly, fiica arhitectului Gaetano Burrelly. La editura "Socec" apare volumulTeatru, prefaţat de Titu Maiorescu. La moartea lui Eminescu, publică în "Constituţionalul" necrologul În Nirvana. Face parte din Comitetul de ridicare a unui monument în memoria mare lui poet. 1890 Prima reprezentaţie a dramei Năpasta. 1891 Academia Română respinge propunerea de acordare a Premiului Heliade Rădulescu volumelor Teatru şiNăpasta, după discursul duşmănos al lui D. A. Sturdza, care-l acuză pe Caragiale de imoralitate şi de calomnierea valorilor naţionale. 1892 Ruperea legăturilor cu cercul "Junimea", ruptură marcată de conferinţa ţinută de scriitor la Ateneu, Gaşte şi gâştiliterare şi de articolul Două note, în care îl acuză pe Maiorescu de falsificarea textelor eminesciene. 1893 Prima serie a revistei umoristice bisăptămânale "Moftul român", pe care o scoate împreună cu Anton Bacalbaşa. I. L. Caragiale conferenţiază la "Clubul Muncitorilor". Se naşte fiul său, Luca. 1894 Apare revista "Vatra", condusă de Slavici, Coşbuc şi Caragiale. I se naşte o fiică, Ecaterina. 1895 Conduce pentru câteva luni restaurantul gării Buzău (anterior deschisese, în asociaţie, o berărie în Bucureşti). 1896 Colaborează la "Ziua" (organ al Partidului radical). Apare volumul Schiţe uşoare. Conduce suplimentul literar al ziarului "Epoca". 1897 În "Biblioteca pentru toţi" publică Notiţe şi fragmente literare (nr. 121-122). 1899 Ocupă postul de registrator-şef în Administraţia Regiei Monopolurilor Statului. Începe seria de Notiţe critice din "Universul". 1900 Face parte din Comitetul sărbătoririi semimileniului lui Gutenberg, cu acest prilej ţinând un cuvânt aniversar în care pune în lumină rolul pe care-l au tipografii în cultură. 1901 Este sărbătorit, într-un cerc de prieteni, cu prilejul a 25 de ani de activitate literară (eveniment marcat printr-un unic şi original număr de revistă intitulat: "Caragiale"). Apariţia celei de-a doua serii a Moftului român, precum şi a volumului Momente. 1902 Câştigă procesul de calomnie pe care I. L. Caragiale l-a intentat lui C. A. Ionescu-Caion, care-l acuzase că a plagiat Năpasta după autorul maghiar Istvan Kemeny, scriitor inexistent. Pentru a doua oară Academia refuză să-l premieze (este prezentat volumul Momente). 1904 Călătoreşte în Italia şi Franţa. 1905 Se stabileşte la Berlin. Se împrieteneşte cu Paul Zarifopol, ginerele lui Gherea. Proiectul unei noi piese: Titircă, Sotirescu & Co. 1906 Publică în ziarul antimonarhic "Protestarea", la 28 iunie, satira în versuri Mare actor! Mari gogomani. 1907 În ziarul "Die Zeit" din Viena apare prima parte din articolul 1907, din primăvară până-n toamnă, publicat integral în ţară, sub forma unei broşuri. Pe aceeaşi temă, fabulele din "Convorbiri". 1908 La Editura "Minerva" apar cele trei volume de Opere complete. 1910 În Editura "Adevărul" se tipăreşte ultimul volum al lui I. L. Caragiale: Schiţe nouă. 1912 Refuză să participe la sărbătorirea organizată cu prilejul jubileului de 60 de ani. În zorii zilei de 9 iunie moare în urma unui atac de cord (în locuinţa sa de la Schoneberg-Berlin). Sicriul cu rămăşiţele sale pământeşti sunt aduse în ţară la 18 noiembrie şi depuse la biserica Sf. Gheorghe. La 22 noiembrie este reînhumat în cimitirul Bellu, alături de Eminescu şi Coşbuc         Ion Luca Caragiale s-a nascut la 30 ianuarie 1852 in satul Haimanale, azi Caragiale, de linga Ploiesti. Fratii tatalui sau Luca, Costache si Iorgu, erau actori, oameni de teatru, cunoscuti pentru activitatea lor plina de insufletire in vederea crearii unui teatru romanesc si al unui repertoriu national. In familia lui Caragiale exista o temeinica traditie a dragostei si preocuparii pentru teatru. Viitorul dramaturg a urmat scoala primara la Ploiesti. Dupa absolvirea scolii primare, Ion Luca nu a mai putut urma decit 4 clase gimnaziale. Debutul literar Caragiale si l-a facut la virsta de 21 ani (1873), incepind sa colaboreze la revista umoristica "Claponul" si "Calendarul claponului". La "Ghimpele" si "Claponul", I.L.Caragiale s-a pregatit pentru viitoarea lui activitate de dramaturg si de prozator, de scriitor satiric.  In acesti ani l-a cunoscut pe M.Eminescu. L-a pretuit din prima clipa pe tinarul poet, despre care va scrie mai tirziu articole clocotind de indignare impotriva celor vinovati de nefericirea lui (Ironie, Doua note). Cu Eminescu, Caragiale a fost coleg de redactie la ziarul conservator "Timpul", unde mai lucra si Ioan Slavici. Dind o izbutita traducere in viersuri a unei piese franceze "Roma invinsa de Parodi", Caragiale patrunde in cercul literar al "Junimii".  Anii 1878-1890 reprezinta epoca marilor creatii dramatice a lui I.L.Caragiale. incepind din 1877 Caragiale publica cronici dramatice care dovedesc grija pentru dezvoltarea teatrului romanesc. Deosebit de interesante sint articolele tiparite in ziarul "Romania literara", "Cercetare critica asupra teatrului romanesc"(1878). Critica lui Caragiale se indreapta impotriva moravurilor condamnabile ale oamenilor de teatru. El critica actorii ce nu-si luau in serios rolurile, directorii de scena care montau piesele fara sa respecte adevarul istoric. In noiembrie 1878 Caragiale citeste la "Junimea" prima sa opera de proportii mai mari, comedia "O noapte furtunoasa". Piesa a fost jucata in ianuarie 1879. Ea a avut un mare succes.  La 13 noiembrie 1884 se reprezinta pe scena Teatrului National comedia "O scrisoare pierduta", culme a creatiei dramatice a lui I.L.Caragiale si a dramaturgiei noastre nationale. Dupa aceasta capodopera a teatrului romanesc, I.L.Caragiale scrie inca o comedie din viata micii burghezimi, "D-ale carnavalului" (1885) si drama "Napasta" (1890). In 1881 paraseste gazeta "Timpul". In 1885 este profesor la liceul particular sf.Gheorghe. In 1888 ajunge pentru o scurta vreme director al Teatrului National din Bucuresti. In 1892 publica un volumas de proza cuprizind nuvelele "Pacat" si "O faclie de pasti". Aceste doua scrieri dovedesc marele sau talent de prozator. In iunie 1912 moare subit, in urma unui atac de inima. Corpul sau a fost inmormintat la cimitirul Bellu.