Titanic Vals (1964)
Regia: Paul Călinescu
Scenariul: Paul Călinescu, Tudor Muşatescu (piesa de teatru)
În rolurile principale: Grigore Vasiliu-Birlic, Silvia Fulda, Mitzura Arghezi, Ion Dichiseanu, Mihai Fotino, Kity Gheorghiu-Muşatescu, Ion Finteşteanu
Cu o asemenea carte de vizită, cu siguranţă nu vă va deranja că filmul e alb-negru! Şi în niciun caz acest lucru nu vă va împiedica să observaţi, din păcate, cât de actuale sunt pentru perioada în care trăim atmosfera şi faptele înfierate de Tudor Muşatescu, în stilul său special.
Într-un orăşel de provincie, în perioada interbelică, un biet funcţionar de primărie se luptă cu superiori obtuzi, cu o leafă mică, cu cicăleala soacrei şi pretenţiile soţiei, cu greutăţile inerente vieţii de cap al unei familii numeroase. Caracterul tragicomic se dezlănţuie în momentul în care fratele lui mai mare şi mai bogat moare într-un naufragiu, lăsându-i lui o sumă impresionantă de bani. Toţi cei din jurul lui se schimbă brusc, nu neapărat în bine, de la familie, rude, prieteni şi până la superiori şi chiar şi necunoscuţi, şi tăcutul, supusul „amploaiat” este forţat de familie să intre în politică. De aici totul scapă de sub control iar noi devenim martorii unui circ de tip caragialesc, cu personaje cât se poate de familiare nouă, consumatorii de ştiri şi spectatorii neputincioşi ai isprăvilor electorale din anul Domnului 2010. De altfel Muşatescu însuşi povesteşte câte necazuri i-a provocat piesa pe baza căruia a fost turnat filmul, din cauza faptului că (prea) multe persoane publice şi categorii sociale se recunoşteau în tiparele scenariului. „Cât priveşte personajele – dealtminteri ca în întreaga mea literatură, de la poem la roman şi de la schiţă la tragicomedie –, acestea au fost întotdeauna luate direct de la marea şi inepuizabila mea furnizoare, care a fost, este şi va fi: realitatea.” (Tudor Muşatescu – Cum am scris Titanic Vals)
Deşi este prezentată drept comedie, vă mărturisesc că mi s-a părut mai degrabă o dramă, şi la nivelul personajului jucat magistral de Birlic, dar şi la nivelul general al societăţii demascate. E adevărat, unele scene sunt de o ironie cruntă, ca de pildă dimineaţa de duminică în care soacra şi soţia proaspătului îmbogăţit, gătite nevoie mare, îşi beau cafeaua la o ţigară şi o pasienţă, ascultând evlavios slujba la radio, ba chiar făcând din când în când şi câte o cruce mare („că e dracul bătrân”, vorba românului). Un alt exemplu savuros este discursul protagonistului care se străduieşte disperat să îi convingă pe alegători că nu vrea şi nu e potrivit să fie ales deputat, şi stârneşte exact reacţia inversă. Cum se derulează însă lucrurile, ce surprize ne mai oferă politica şi cum se încheie goana nebună după căpătuire, e păcat să vă povestesc tot eu …
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu