Arta de a fi profesor

O inimă înţelegătoare reprezintă totul la un profesor, şi nu o putem aprecia îndeajuns. Ne amintim cu stimă de profesorii excelenţi, dar cu recunoştinţă de cei care ne-au influenţat sufleteşte. Planul de învăţământ este o materie primă extrem de necesară, dar căldura reprezintă elementul vital pentru planta aflată în creştere şi pentru sufletul copilului.

(Carl Gustav Jung)

A fi profesor înseamnă mai presus de orice o „artă”. Aparent o profesie simplă, banală, aceasta nu este totuşi la îndemâna oricui. Pregătirea pentru a preda, pentru a-i învăţa pe alţii cum să înveţe este o operă niciodată încheiată şi care implică multă răbdare, multe momente de incertitudine, de descurajare şi multe ore de studiu. Totuşi, la capătul acestui drum te pot aştepta multe bucurii şi satisfacţii.

Iată câteva caracteristici pe care ar trebui să le posede atât cei care îşi doresc să îmbrăţişeze această profesie cât şi cei care au făcut-o deja:

• Un profesor bun este cel care ştie să se pună la dispoziţia copiilor, ştie să simpatizeze cu ei, să le înţelegă universul, să le sesizeze interesele care îi animă.
• Profesorul trebuie să reprezinte autoritatea publică, ca reprezentant al statului, să fie transmiţător de cunoştinţe şi educator, evaluator al elevilor, partenerul părinţilor în sarcina educativă, membru în colectivul şcolii, dar mai ales un bun coleg pentreu ceilalţi profesori.
• El trebuie să aibă conştiinţa misiunii sale, are obligaţia de a observa şi evalua, disponibilitatea de a primi sugestii, aptitudinea de a organiza şi regiza procesul de instruire.
• Relaţia profesorului cu elevii nu trebuie să se reducă doar la un aspect formal, administrativ, reglementată fiind de coduri deontologice sau normative instituţionale. Aceasta va trebui adecvată şi personalizată neîncetat, dimensionată şi relativizată la specificul grupului şcolar sau la membrii acestuia.

• Profesorul trebuie să ştie că autoritatea, o dimensiune pozitivă în educaţie, nu se impune, ci se câştigă. Autoritatea liber atribuită potenţează, de bună seamă, calitatea actului educativ.
• O capacitate deosebită, necesară în articularea unui raport optim al profesorului cu elevii săi, o reprezintă empatia. Aceasta presupune transpunerea profesorului în „fiinţa” elevilor săi, intuind procesualitatea cognitivă şi afectivă a celor care interacţionează cu el, vibrând şi retrăind la modul afectiv stări, gânduri, proiecte.
• Profesorul nu este doar persoana care propune conţinuturi, formulează sarcini şi cere anumite conduite. Clasa şcolară nu este doar un spaţiu unde, după un ritual academic, se tratează un subiect din programă. În clasă se învaţă mai mult decât o materie, se învaţă o lecţie de viaţă.
• Profesorul este „dator” să stimuleze şi să întreţină curiozitatea elevilor pentru lucruri noi, este „dator” să le modeleze comportamentele sociale, să le întărească încrederea în forţele proprii, dar mai ales trebuie să îi ajute în găsirea identităţii.
• Evaluarea pe care acesta o face va trebui să fie întotdeauna obiectivă. Profesorul nu trebuie să permită în nici un caz instalarea unor efecte perturbatoare în sistemul său de apreciere şi notare (exemplu: efectul „halo”, efectul de ancorare, efectul oedipian, ecuaţia personală a examinatorului, efectul tendinţei centrale, efectul de similaritate, efectul de contrast, efectul de ordine, eroarea logică).
• Elevul nu trebuie să fie considerat ca fiind un simplu obiect pasiv asupra căruia se acţionează, ci un actor care se implică activ în alegerea şi adecvarea actului de instruire.
• Profesorul trebuie să creeze multiple situaţii de implicare a elevilor, să antreneze efectiv elevii în procesul de desluşire a adevărurilor, trebuie să se lase interpelat, interogat de elevi.
• El trebuie să le cultive elevilor ideea potrivit căreia şi profesorul la rândul său are de învăţat de la elevi. Elevii devin astfel coresponsabili de calitatea procesului instructiv-educativ. Deşi profesorul este mereu prezent în activitate, el trebuie să fie ajutat şi complementat de către elevi.
• Profesorul trebuie să adopte în orice împrejurare o atitudine corectă faţă de elev. El trebuie să respecte trăsăturile individuale ale elevului, să-l motiveze pentru activitatea de învăţare făcând apel la cele mai eficiente strategii.
• Pentru eficienţa procesului instructiv-educativ, cadrul didactic are datoria morală de a adopta un stil de conducere adecvat particularităţilor/caracteristicilor elevilor. Alegerea unui stil corespunzător va avea un impact puternic, pozitiv, asupra multor aspecte esenţiale ale vieţii de grup. Elevii ar putea atinge performanţe mult mai rapid, ar putea deveni mult mai motivaţi, ar avea loc o dezvoltare a relaţiilor interpresonale între aceştia, dar mai ales ar duce la instalarea unui climat afectiv pozitiv.

Profesor psiholog Delia Palade