Persoane interesate

Se afișează postările cu eticheta carmen. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta carmen. Afișați toate postările

miercuri, 1 februarie 2012

Legenda nufarului







Pe malul imensului fluviu Amazon trăia printre mlaştini, liane şi mii de vietăţi, un trib de indieni, ca multe altele din aceasta parte a lumii. Potopul de ape le oferea oamenilor peşte din destul, dar pe cât de uşor şi-ar fi putut găsi hrana, pe atat de periculos era pescuitul, pentru că oricând puteau întâlni pe lacomii piranha, caimanii sau uriaşul anaconda. Unii locuitori culegeau fructele pădurilor sau chiar cultivau pământul. Cu toate acestea viaţa lor era grea şi plină de primejdii.

 (700x550, 167Kb)

Într-unul din aceste triburi trăia o fată de o frumuseţe nemaivăzută. Fata iubea acele locuri, care aveau frumuseţea lor, dar simţea în adâncul inimii că există lumi mult mai bune şi mai frumoase. Deseori se plimba noaptea. Se oprea, mirosea aerul înmiresmat şi privea cerul. Era uimită de strălucirea stelelor, iar în visele ei cele mai îndrăzneţe şi-ar fi dorit să fie una dintre ele. Dar şi mai mult decât stelele o atrăgea frumuseţea şi lumina dumnezeiască a lunii. Naia, căci acest nume îl avea frumoasa de pe malul Amazonului, se aşeza uneori pe trunchiul unui copac şi privea ore în şir minunile nopţii şi ale cerului.Uneori, în priveghiul ei, o însoţeau câteva prietene.
  
 (600x450, 51Kb) (700x525, 79Kb) 

Într-o noapte, una dintre ele zise:
- Ce-ar fi să încercăm să ajungem la stele?
- Cum aşa? întrebă Naia uimită.
- Să ne urcăm în vârful celui mai înalt copac, propuse alta.
Aşa au făcut. Dar ajunse sus, mare le-a fost dezamăgirea. Stelele erau mult prea sus. Naia rămase mai mult timp în vârful copacului, privind depărtările. În acel moment din spatele unei movile înalte apăru luna. Naia o privi fascinată. Aşa cum se vedea acum, părea că, dacă ai fi fost în vârful movilei, ai fi putut să o atingi cu mâna. O bucurie adâncă o cuprinse pe fată
 (443x280, 23Kb) 


A doua zi plecă spre movila care se vedea în depărtare, fără să mai ţină seama de pericolele locului. Ajunse spre seară. Încet, încet, urcă până în vârf. Apăru şi luna, dar era foarte departe. Naia aşteptă până regina nopţii ajunse deasupra capului ei, dar parcă se ridicase şi mai sus. În sufletul copilei se strecură mai întâi o părere de rău, care încet-încet se transformă în deznădejde. Coborî colina cu ochii în lacrimi şi ajunse pe malul Amazonului. Pe apă se oglindea chipul lunii, parcă chemând-o la ea.
Atunci, fără să stea pe gânduri, Naia se aruncă în apele adânci, cuprinzând luna cu bratele. Nimeni nu a mai văzut-o pe fată de atunci.
Se spune că, luna, privind de sus, se tulbură de ceea ce a văzut. Pentru că nu avea puterea să o ia pe fată la ea, o transformă într-o floare frumoasă, parfumată. Acum Naia putea să privească luna cât dorea, iar razele acesteia chiar o mângâiau uneori. Floarea este albă în noaptea în care înfloreşte iar în nopţile următoare se colorează în roz, bucurându-se parcă de frumuseţea şi parfumul primite în dar, precum şi de mângâierile delicate ale lunii.





 (350x305, 46Kb) 

 (530x400, 81Kb) 

 (699x525, 91Kb) 

 (450x340, 46Kb) 


 (699x466, 46Kb)

 (700x525, 106Kb)

 (699x506, 82Kb)

 (700x526, 89Kb)

 (699x466, 84KB)

 (700x612, 96Kb)

 (700x525, 129Kb)

 (500x334, 21Kb) (600x400, 38Kb)

 (699x541, 122Kb)

 (650x629, 101Kb)

 (640x480, 52Kb) (495x371, 27Kb)

 (500x400, 26Kb)

 (699x466, 36Kb)

 (361x540, 35Kb)

66 (495x371, 27 Kb)

 (640x480, 42Kb)

 (700x525, 108Kb)

 (599x416, 49Kb)



duminică, 15 ianuarie 2012

71. Lacurile Plitvice, Parcul Nat.Croaţia.






 
 Dacă litoralul dalmat a devenit deja o constanta in agenda multor europeni pasionati de calatorii, Parcul Natural Plitvice, situat intre Zadar si Zagreb, se afirma, din ce in ce mai mult, drept una dintre marile atractii turistice ale Balcanilor. Iar daca va intrebati de ce peste un million de oameni vin aici in fiecare an, din toate colturile lumii, va invitam la un tur virtual al unuia dintre cele mai spectaculoase si mai salbatice locuri din Europa.

Particularitatile rezervatiei Plitvice

Parcul Plitvice a captat atentia naturalistilor inca de acum cateva sute de ani, cand au inceput primele studii asupra habitatului.
In anii ‘20, profesorul Ivo Pevaleka a observat la Plitvice un complex biodinamic de travertine (tuf calcaros care se poate lustrui ca marmura, folosit in constructii), care influentau atat cresterea plantelor ca si procesul dezvoltarii unei bariere de travertine, care putea fi inca de pe atunci usor distrusa in urma activitatatii umane intense din zona.
.
 
 
 In 1949, Parlamentul Republicii Croatia declara parcul Plitvice rezervatie naturala protejata. In urmatorii 48 de ani, anumite solutii si adaugiri au fost operate, ultima schimbare avand loc in 1997, cand largirea bazinului parcului pana la 266 kilometri patrati a fost legalizata. Parcul reprezinta un sistem carstic format din 16 lacuri, care au drept numitor comun raul Plitvice. Acestea se impart in doua parti, in functie de pozitia lor geografica. Astfel, au devenit cunoscute sub numele de Lacurile de sus si Lacurile de jos.
Dintre acestea, se distinge lacul Kozjak, care este cel mai intins, fiind in acelasi timp si navigabil.
 
Zona este “condimentata” cu zeci de cascade spectaculoase, unele de formatie recenta. Accesul catre ele este facilitat de mici podete din lemn, a caror arhitectura simpla se integreaza peisajului aparent salbatic. Raul Plitvice are o lungime de 4 kilometri si este parte integrata a rezervatiei, apele sale dand nastere celei mai mari cascade din zona, care are o inaltime de 76 metri.
Structura geologica a zonei pe care se intinde parcul este parte a unui mediu cu precadere carbonic ale carui straturi superioare dateaza din era mezozoica.
Cele mai intalnite roci sunt calcarul si dolomita (mineral format din carbonat de calciu si carbonat de magneziu, cristalizat in sistemul romboedric), fiecare dintre ele avand un numar mare de varietati, care sunt evidentiate de relief si de prezenta sau absenta apei.
 
Pozitionarea dolomitei, o roca mai putin poroasa, langa straturile de calciu din era jurasicului, este principalul fapt responsabil de formele “generoase” ale parcului. Caracteristicile hidrogeologice specifice ale dolomitei au facut posibila crearea lacurilor si a canioanelor in straturile care dateaza din era cretacica. Exceptand fenomenul morfologic uzual specific zonelor carstice, complexul si-a creat in mod natural propriul sistem subteran de pesteri, cavitati si abisuri. Pana in prezent au fost identificate aproximativ 50 astfel de intrari, insa nu toate prezinta interes turistic, iar un numar si mai mic dintre acestea sunt accesibile.Varietatea fascinanta a culorilor rocilor poate tine un turist ocupat chiar si o zi intreaga. Travertine, cascade, roci colorate, lacuri, pesteri, acest ecosistem le adaposteste pe toate.
 
 

Totalul afișărilor de pagină