72. Castelul Neuschwanstein Bavaria, Germania.

Castelul Neuschwanstein este unul dintre locurile de o frumusete ireala. Aflat in Bavaria, la aproximativ 2 ore de Munchen, castelul Neuschwanstein, sau Schloss Neuschwanstein, are o poveste dintre cele mai neobisnuite, legate de un rege cu pasiune pentru perioada romantica, un pic ciudat de felul lui (unii l-au considerat chiar nebun) – Ludovic al II-lea al Bavariei.  Castelul se afla aproape de oraselul Fussen, in satul Hohenschwangau (exista si un alt castel, in apropiere de Neuschwanstein, Schloss Hohenschwangau) si arata ca si cum ar fi fost scos dintr-o carte de povesti. Mare admirator al compozitorului Richard Wagner, Ludovic al II-lea a dedicat acest castel cunoscutului artist. Numeroase camere sunt inspirate de personaje ale lui Wagner. In ciuda acestui fapt, se pare ca Wagner nu a vizitat niciodata castelul si a murit inainte de finalizarea acestuia. Ludovic insusi nu a petrecut decat 11 nopti in edificiul construit chiar de el.   Privelistea este, de asemenea, magnifica. Aflat in varful unul deal, in Alpii Bavarezi, ai ocazia sa admiri in liniste frumusetea locurilor. In apropiere se afla un pod – Marienbrücke, de unde imaginea castelului este extraordinara. E un pod, turistii stau ciorchine, se afla deasupra unei prapastii, iar podeaua podului e transparenta .

71. Lacurile Plitvice, Parcul Nat.Croaţia.

Dacă litoralul dalmat a devenit deja o constanta in agenda multor europeni pasionati de calatorii, Parcul Natural Plitvice, situat intre Zadar si Zagreb, se afirma, din ce in ce mai mult, drept una dintre marile atractii turistice ale Balcanilor. Iar daca va intrebati de ce peste un million de oameni vin aici in fiecare an, din toate colturile lumii, va invitam la un tur virtual al unuia dintre cele mai spectaculoase si mai salbatice locuri din Europa. Particularitatile rezervatiei Plitvice Parcul Plitvice a captat atentia naturalistilor inca de acum cateva sute de ani, cand au inceput primele studii asupra habitatului. In anii ‘20, profesorul Ivo Pevaleka a observat la Plitvice un complex biodinamic de travertine (tuf calcaros care se poate lustrui ca marmura, folosit in constructii), care influentau atat cresterea plantelor ca si procesul dezvoltarii unei bariere de travertine, care putea fi inca de pe atunci usor distrusa in urma activitatatii umane intense din zona..    In 1949, Parlamentul Republicii Croatia declara parcul Plitvice rezervatie naturala protejata. In urmatorii 48 de ani, anumite solutii si adaugiri au fost operate, ultima schimbare avand loc in 1997, cand largirea bazinului parcului pana la 266 kilometri patrati a fost legalizata. Parcul reprezinta un sistem carstic format din 16 lacuri, care au drept numitor comun raul Plitvice. Acestea se impart in doua parti, in functie de pozitia lor geografica. Astfel, au devenit cunoscute sub numele de Lacurile de sus si Lacurile de jos. Dintre acestea, se distinge lacul Kozjak, care este cel mai intins, fiind in acelasi timp si navigabil. Zona este “condimentata” cu zeci de cascade spectaculoase, unele de formatie recenta. Accesul catre ele este facilitat de mici podete din lemn, a caror arhitectura simpla se integreaza peisajului aparent salbatic. Raul Plitvice are o lungime de 4 kilometri si este parte integrata a rezervatiei, apele sale dand nastere celei mai mari cascade din zona, care are o inaltime de 76 metri. Structura geologica a zonei pe care se intinde parcul este parte a unui mediu cu precadere carbonic ale carui straturi superioare dateaza din era mezozoica. Cele mai intalnite roci sunt calcarul si dolomita (mineral format din carbonat de calciu si carbonat de magneziu, cristalizat in sistemul romboedric), fiecare dintre ele avand un numar mare de varietati, care sunt evidentiate de relief si de prezenta sau absenta apei.  Pozitionarea dolomitei, o roca mai putin poroasa, langa straturile de calciu din era jurasicului, este principalul fapt responsabil de formele “generoase” ale parcului. Caracteristicile hidrogeologice specifice ale dolomitei au facut posibila crearea lacurilor si a canioanelor in straturile care dateaza din era cretacica. Exceptand fenomenul morfologic uzual specific zonelor carstice, complexul si-a creat in mod natural propriul sistem subteran de pesteri, cavitati si abisuri. Pana in prezent au fost identificate aproximativ 50 astfel de intrari, insa nu toate prezinta interes turistic, iar un numar si mai mic dintre acestea sunt accesibile.Varietatea fascinanta a culorilor rocilor poate tine un turist ocupat chiar si o zi intreaga. Travertine, cascade, roci colorate, lacuri, pesteri, acest ecosistem le adaposteste pe toate.

Arta din sticlă

Florile pasiunii Aceste flori reprezintă frumuseţea, bucuria şi perfecţiunea naturii.

Undo edits Părţi folosite: Părţile de deasupra (flori, frunze, şi tulpina) sunt folosite în scopuri medicinale. Utilizare şi indicaţii medicinale: Un studiu recent cuprinzând 36 barbati şi femei diagnosticaţi cu tulburări de anxietate a descoperit ca floarea pasiuni este eficientă ca remediu anti-stres luată timp de o lună consecutiv. Un alt studiu cuprinzând de data aceasta 91 de persone cu tulburări de anxietate a arătat că un produs european naturist conţinând floarea pasiunii şi alte plante cu efect calmant reduc significant simptomele comparat cu placebo. Floarea pasiunii poate de asemenea să uşureze neliniştea şi nervozitatea dependenţilor de heroina. Într-un studiu recent cuprinzând 65 de dependenţi de heroina , cei care au primit floarea pasiunii împreună cu medicamentaţia standard de detoxifiere au avut mai puţine senzaţii de nelinişte, faţă de cei care au primit doar medicamentaţia.    Disponibilitati: Preparatele din floarea pasiunii sunt făcute din flori proaspete şi uscate şi alte părţi aeriene ale plantei. Lăstarii florali, ce cresc la 10-15 cm de la pământ, sunt recoltaţii după ce primele fructe s-au maturizat. Planta este prezentă în următoarele forme: infuzii, ceai, extract lichid, tincturi. Administrare Pentru copiii: Se va administra în funcţie de greutatea copilului. Cele mai multe doze pentru adulţi sunt calculate la media de greutate de 70 kg. Deci daca un copil cântăreşte între 20 şi 25 de kg , doza potrivită de floarea pasiunii ar fi un sfert din doza adultului. Adulţi: Infuzie: între 2 şi 5 grame de planta uscata , de 3 ori pe zi. Sirop: (1: 1 în 25 % alcool) : 10 până la 30 picaturi de trei ori pe zi. Tinctura: (1: 5 în 45 % alcool) între 10 ţi 60 picaturi , de 3 ori pe zi.  Precauţii: Folosirea ierburilor este o practica veche, care întăreşte corpul şi vindecă boala. Ierburile conţin totuşi substanţe active care pot declanşa efecte secundare , interacţionând cu alte plante, suplimente sau medicamente. Din aceste motive, ierburile ar trebui luate cu grijă, şi de preferinţă sub supraveghere medicală. In general floarea pasiuni este considerată sigură si netoxică. Totuşi au fost cazuri izolate de reacţii adverse asociate cu această plantă: greaţa, voma, ameţeală, şi bătăi rapide de inimă sunt printre reacţiile adverse raportate.  Posibile interacti: Un studiu pe animale a demonstrat ca floarea pasiunii măreşte efectul pentobarbitalului, un medicament folosit pentru tratarea insomniilor şi a tulburărilor. Grija este recomandată la administrarea florii pasiunii împreună cu sedativele pentru că e posibil ca planta să crească efectul acestora.        Floarea pasiunii şi-a pierdut de  mult timp simbolurile sale sacre.În Europa, floarea pasiunii introdusă în secolul al XVII. şi- a câştigat rapid popularitatea . Dar moda este nestatornic. Uneori, interesul în el diminuat, dar în cele din urmă a fost reluată din nou. Botanişti britanici au văzut înflorit Passiflora exemplu, în 1629 picturi multor artişti celebri din secolele XVII-XIX-lea. Passiflora flori sunt adesea portretizat - aşa a fost "în vogă".  .                 Există aproximativ 500 de specii de fructul pasiunii, multe dintre ele sunt cultivate în scopuri decorative.       Este cultivată în Australia, America de Sud şi Africa de Sud din cauza florilor frumos  parfumate, fructelor comestibile , frunzelor    medicinale şi rizomilor. Floarea pasiunii este foarte răspândită în Israel   .