64. Valea Haukadalur Reykjavik, Islanda.

Cu circa 65 de milioane de ani in urma, scoarta Pamantului s-a rupt intre Groenlanda si Scandinavia. Magma, lava fierbinte din interiorul planetei, a fost impinsa spre suprafata, iar marea a solidificat-o in blocuri enorme. Muntii de bazalt s-au ridicat tot mai sus, iesind deasupra marii, formand insule vulcanice. Nici pana astazi, teribila presiune a magmei si miscarea placilor tectonice care au cauzat ruptura si carora insula (Islanda) din Oceanul Atlantic le datoreaza, atat duritatea mediului, cat si confortul, nu au incetat sa se manifeste. Este fascinant spectacolul natural ce poate fi vazut intr-un loc numit „zona fierbinte”, unde Pamantul arunca mereu cantitati mari de lava. Surprinzator este faptul ca enormele „cuptoare incinse” sunt localizate, mai ales, sub ghetarii Vatnajokull, care, cu intinderea lor de 8 300 de kilometri patrati, sunt cei mai mari din Europa. Trebuie specificat ca nu vei vedea in Islanda prea des vulcani activi aruncandu-si lava, dar asta nu-i face mai putin periculosi. Eruptiile lor reusesc sa topeasca ghetarii. Expertii sustin ca mare parte din suprafetele fertile din sud-vestul insule, vor fi, in cele din urma, inundate, iar populatia va trebui evacuata. Activitatea vulcanica are si partile ei bune. Datorita temperaturii de 280 grade din panza freatica, asigura energia electrica necesara industriei, caldura menajera si cea necesara serelor, iar in capitala (Reykjavik) este folosita pentru incalzirea trotuarelor, pentru a le tine curate in timpul iernii. In „Laguna Albastra”, bazinul de deversare al centralei geotermale de la Grindavik, apa are calitati terapeutice, iar temperatura face baile aici, unele dintre cele mai placute. Izvoarele fierbinti si puternicele gheizere, aduc aici, in putinele locuri accesibile ale insulei, in fiecare an, mii de turisti. Zona termala de la Haukadalur, aflat la 80 de kilometri de capitala Islandei, este unul dintre cele mai frceventate monumente naturale ale insulei, aici aflandu-se si un gheizer urias. Acesta este activ inca din anul 1294, erupand la fiecare 60 de minute, aruncand in aer un jet de 60 de metri. In prezent, eruptiile sun mult mai rare.

63.Turnul Eiffel Paris, Franţa.

Turnul Eiffel din Paris a fost numit dupa arhitectul sau principal, inginerul Gustave Eiffel. Eiffel mai construise si alte structuri metalice, printre care cateva poduri de cale ferata si armatura pentru Statuia Libertatii. De aceasta data insa, vroia sa construiasca o constructie metalica in forma de turn. Ceea ce multi oameni nu stiu, este ca la inceput Turnul Eiffel fusese planificat sa fie construit in Barcelona pentru Expozitia Universala din 1888, dar a fost refuzat deoarece era prea ciudat si scump. Astfel Eiffel a incercat sa-si construiasca turnul la Paris, pentru Expozitia Universala din 1889, iar de data aceasta a obtinut aprobarea. Cincizeci de ingineri au creat peste 5300 de desene ale diferitelor parti necesare pentru construirea turnului. Cele 18 000 de componente metalice ale turnului au fost fabricate separat in ateliere si apoi asamblate la locul constructiei cu ajutorul a 2 500 000 de nituri. Desi asamblarea bucatilor era un procedeu foarte periculos, doar un singur om si-a pierdut viata in timpul constructiei. Constructia a inceput in 1887, iar Turnul Eiffel din Paris a fost terminat in 1889, pe 31 martie. Greutatea turnului este estimata la 10 100 tone. Turnul Eiffel din Paris n-a fost insa asa iubit si admirat ca in ziua de azi. In timpul planificarii si constructiei sale, multi au protestat impotriva. Multi au spus ca este un spin in ochi, iar ziarele erau pline de scrisori primite de la comunitatile de artisti din Paris. Chiar si dupa terminarea constructiei, Turnul Eiffel era extrem de controversat printre parizieni. Cand a fost intrebat de ce se duce la restaurantul din Turnul Eiffel in fiecare zi, desi uraste turnul, scriitorul Guy de Maupassan a spus ca face acest lucru din cauza ca este singurul loc in Paris de unde nu se poate vedea structura. Spre norocul celor care urau Turnul Eiffel, acesta avea permis sa ramana in picioare doar pentru 20 de ani, dupa care trebuia sa fie demolat. Totusi fiindca turnul s-a dovedit folositor pentru telecomunicatii, i s-a permis sa ramana in picioare si dupa ce a expirat termenul de 20 de ani. Odata cu trecerea timpului, oamenii au inceput sa indrageasca turnul, astazi majoritatea parizienilor iubind Turnul Eiffel.De cand a fost construit, Turnul Eiffel din Paris a fost martor la multe evenimente. Oamenii au sarit cu parasute care de care mai bizarre, unele avand succes, altele nu. Turnul a fost vizitat chiar si de un elefant, si in interior au avut loc si curse pe scari. Turnul Eiffel a fost martor si la ocupatia germana din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, in timpul caruia francezii au taiat cablurile de la lifturile sale pentru a se asigura ca Hitler va trebui sa urce cele 1665 de scari, daca ar fi vrut sa ajunga in varful turnului. Cand a vizitat Parisul, Hitler nu s-a incumetat sa urce acele scari. De aceea se spune ca Hitler a cucerit Franta, insa n-a reusit sa cucereasca si Turnul Eiffel din Paris. La eliberarea Frantei in 1944, Turnul Eiffel a devenit un simbol al libertatii, cand a fost ridicat un steag, confectionat din 3 lenjerii de pat, in varful acestuia. Pentru a preveni ruginirea metalului, Turnul Eiffel este acoperit cu o vopsea protectoare. Desi este greu de observat, turnul este de fapt vopsit in 3 tonuri, cea mai deschisa nuanta fiind la varf, iar cea mai inchisa la baza. Acest lucru a fost facut pentru ca Turnul Eiffel sa complimenteze cerul Parisul cat mai bine. Turnul trebuie sa fie revopsit la fiecare 7 ani. Fiecare revopsire dureaza intre 15 si 18 luni si consuma in jur de 60 de tone de vopsea. Turnul Eiffel este fara indoiala una dintre cele mai faimoase cladiri din lume, fiind si cel mai vizitat monument cu plata din lume. Se estimeaza ca peste 200 de milioane de oameni au vizitat Turnul Eiffel de la terminarea constructiei sale in 1889. Este pacat sa vizitati Parisul fara sa vizitati si Turnul Eiffel. La vremea constructiei sale, Turnul Eiffel era cea mai inalta cladire din lume, masurand 312 metri. Desi a pierdut demult acest lucru, inaltimea sa tot ramane impresionanta. Astazi turnul masoara 324 metri, deoarece i s-a adaugat o antena in varf. Turnul are 3 niveluri, toate deschise in mod normal vizitatorilor. La primele doua niveluri se poate ajunge atat pe scari cat si cu liftul, in timp ce la al treilea nivel se poate ajunge doar cu liftul. Privelistea este impresionanta de la oricare din cele 3 niveluri, dar cea mai frumoasa este desigur cea vazuta de la nivelul 3. Nivelul 3 nu este totusi indicat celor care au fobie de inaltimi. Dupa ce se intuneca, sunt aprinse cele 336 de spoturi si cele 20 000 de becuri ale turnului, care nu fac decat sa transforme ceva frumos in ceva cu adevarat maret. Turnul se afla chiar in centrul Parisului, in Franta, si se poate ajunge foarte usor la el cu ajutorul metroului.

62. Jiuzhaigou Valley provincia Sichuan, China.

Parcul National Jiuzhaigou (“Valea celor 9 sate”; in tibetana: Zitsa Degu (gzi rtsa sde dgu)) este o rezervatie naturala din nordul Sichuanului, provincie din sud- vestul Chinei. E cunoscuta pentru cascadele sale pe multe nivele si lacurile in multe culori;rezervatia a fost declarata bun apartinand Patrimoniului Mondial al Umanităţii (UNESCO World Heritage Site) d in 1992 Jiuzhaigou e compus din trei vai aranjate in forma literei Y. Vaile raurilor Rize si Zechawa vin din sud si se intalnesc in centrul sitului unde formeaza valea raului Shuzheng care curge din nord panaa la gura vaii. Cumpana muntoasa a albiilor e brazdata de 55 km de drumuri pentru autobuze de naveta precum si de gratare de lemn si pavilioane mici. Gratarele de lemn sunt localizate pe partea opusa a drumurilor, spre lacuri pentru a le proteja de autobuzele care trec Într-adevăr, în vale, sunt 9 sate tibetane, dintre care şapte sunt încă locuite. Cele mai vizitat dintre ei: Voi El, Shu Zheng Ze şi Cha Virginia Recent, localnicii isi castiga existenta vanzand turistilor de produse diferite de fabricaţie proprie, cultivă pământul ca un parc naţional a fost interzisă. De iarnă în zăpadă Valea Jiuzhaigou şi lung. De obicei, durează timp de şase luni, din octombrie până în aprilie. În timpul iernii, valea este ascuns de zăpadă, gheaţă lac catusele, congela şi cascade, se transforma în sculpturile de gheata. Această regiune inaccesibil a fost deschis oficial numai în anul 1972. Din 1982, valea a devenit un parc naţional.

61. oraşul Varanasi Uttar Pradesh, India.

,,. este mai batran decat traditia,mai batran chiar si decat legendele si arata de doua ori mai batran decat acestea laolalta'' Mark Twain Desi in India exista o multime de lacuri si rauri sfinte,pe malurile carora s-au construit acele specifice ghat-uri , si unde sute de mii de pelerini vin tot timpul anului , nici un alt loc de pelerinaj nu se poate compara cu malul estic al Gangelui ,la Varnasi. Capitala religioasa a hinduismului Situat in N Indiei(in Statul Uttar Pradesh), Varanasi este unul dintre cele mai vechi orase din India si din lume.Primile mentiuni documentare despre acesta(numit candva si Benares) apar in scrierile budiste si in vestita epopee indiana Mahabharata.Dar inceputurile sale sunt cu mult mai vechi, pierzandu-se undeva in ,,noaptea timpurilor'' , in acea inefabila vreme in care mitul si istoria se confunda sau nu se disting intre ele. In sec. Al VIII-lea i.Hr., Varanasi este capitala statului Kashi, stat ce va insa anexat, in sec al V-lea I.Hr. , de Regatul Magadha.In timpul dinastiei Gupta(320-550), orasul se afirma ca un stralucit centru cultural si religios , devenind orasul sfant al hinduismului        Conform unei traditii, cei 2 afluenti ai Gangelui , Varuna si Assi , care-l incadreaza , ar fi luat nastere din trupul fiintei primordiale, desigur la inceputurile lumii. Deaceea , Varanasi este socotit cel mai sfant loc de pe pamant.Prin valorile sacre cu care e investit de bogata mitologie indiana, Varanasi este chiar centrul universului , axis mundi, un loc in care spatiul si timpul sunt abolite sau se contopesc, facand posibila comuniunea omului cu divinitatea. Asa cum se exprima un calator contemporan, si cel mai insemnat act de pietate este amplificat aici la maximum, dobandind multe semnificatii religioase. Pentru credinciosii hindusi , Varanasi este nu numai unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din India , ci si singurul la care multi dintre ei vin pentru a -si sfarsi zilele.Caci daca in orice alt loc din lume sfarsitul este asteptat cu teama ,aici, in Varanasi, pe malurile Gangelui, moartea este asteptata cu speranta, fiindca numai aici ea constituie adevarata mantuire.Toti cei ce mor pe malurile fluviului sfant sau izbaviti de povara reincarnarilor(samsara),ies din lantul Karmic si reusesc sa atinga starea supremei eliberari-Nirvana.     Chiar daca exista si aici o multime de temple (cele mai multe consacrate lui Siva, dar si zeitei Durga) si locuri de devotiune , orasul, altfel atemporal , ramas intr-o incremenire mai degraba rerala, traieste insa cu o maxima intensitate prin miturile si legendele sale. Festivalul Gangelui Insa adevarata sa viata ii este data de multimea pestrita de pelerini veniti pt. a se scalda in apele purificatoare ale Gangelui.De altfel, in ultima decada a lunii oct. , la Varanasi se desfasoara si un festival al Gangelui , o sarbatoare care nu are o dat precisa , dinainte stabilita. Asa cum se stie ,India este o tara a festivalurilor, multe dintre acestea fiind celebrate fara o organizare prealabila din partea autoritatilor centrale sau locale .De cele mai multe ori , ceea ce decide desfasurarea unui festival este credinta locala, reactualizarea ei spontana dand nastere unui spectacol mult mai autentic decat daca acesta ar fi organizat.          Pentru calatorii europrni (printre acestia numarandu-se prin anii '30 ,si stralucitul istoric al religiilor Mircea Eliade), spectacolul cel mai fascinant din Varnasi il ofera faimoasele bai rituale in apele Gangelui.Aproape nimic nu s-a schimbat aici in Varnasi , de cand tanarul Eliade lua primul contact cu stravechea civilizatie a Indiei.Si azi ca si atunci , sirurile nesfarsite de pelerini veniti din intreaga Indie si din multe alte parti ale Asiei , toti adepti ai aceluiasi cult - hinduismul se indreapta spre multimea de trepte care conduc spre Gange.Pelerinii aduc ofrande zeilor , lanseaza cununi de flori , cu lumnari aprinse , sau iau cu ei pt. a o depune in temple, apa din apele sfinte ale Gangelui. Totul se desfasoara aici dupa aceleasi ritmuri si tipicuri imuabile , inclusiv arderea celor stramutati intr-o alta lume , inclusiv imprastierea cenusii lor in apele fluviului.In capitala hinduismului, timpul nu trece sau poate se scurge odata cu trecerea apelor maronii ale Gangelui.

80. Moscheea Imam Isfahan, Iran

Moscheea Imam, sau Moscheea de Shah - cea mai mare moschee din oraşul Isfahan din Iran.Moschee este situat în inima oraşului, Imam Square. Construcţia sa a fost demarat la începutul secolului al XVII si a luat 30 de ani. Pe partea de sud a Pietei Naghsh-i Jahan (denumirea sub care este cunoscuta de marea majoritate a turistilor straini), se afla Moscheea Imam din Esfahan, Iran, un veritabil exemplu al arhitecturii islamice si considerata deopotriva drept o capodopera a arhitecturii persane. De fapt, aspectul interesant este acela ca Piata Imamului si edificiul istoric care o inconjoara sunt magnifica punere in practica a proverbului persan „esfahan este jumatate din lume”. Si nu degeaba, mai ales daca privim cu mare atentia modul in care Moscheea Imam a fost construita. Piata Imamului a fost comandata de sahul Savafid Abbas I, ca mai apoi, sa fie extinsa si sa i se aduca imbunatatiri considerabile de catre succesorul sau, Abbas al II-lea. De asemenea, despre Piata Imamului, denumita sugestiv si Piata Sahului, asa cum era cunoscuta inainte de 1979, putem spune ca este centrul Esfahanului, punctul principal al asezarii din Iran. Motivul pentru care Moscheea Imam a fost construita a fost pentru a reliefa, mai mult sau mai putin, perfectiunea arhitectonica, respectiv simbolica, macar la un nivel conceptual, ce mai tarziu a fost pusa in practica. Totodata, aceasta moschee reflecta, daca vreti, puterea spirituala si temporala a dinastiei Savafizilor. Cu alte cuvinte, aceasta dinastie si-a dorit, daca nu e mult spus, sa reziste in fata eroziunii timpului, macar ca o amintire constanta intiparita pentru totdeauna in mentalitatea iranienilor si nu numai. Piata Imamului este dreptunghiulara, aceasta fiind sprijinta din absolut toate partile existente de o arcada cu galerii pe doua niveluri, ilustrandu-se, astfel, perfectiunea despre care se vorbea inainte. De asemenea, in partea de vest, se afla si extravagantul palat Ali Quapu, un pavilion luminat ce oglindeste eleganta curtii regale Savafide de altadata. In fata acestui palat, totodata, se afla si unul dintre cele mai uluitoare exemple de arhitectura islamica din lume, Moscheea Seicului Lotfollah, vizitata anual de mii de turisti. Numai ca incredibila Moschee a Imamului dainuie, fara doar si poate, peste intreaga parte sudica a pietei, incadrand profilul unui oras, de altfel, cu o infrastructura considerata saraca, chiar daca, in mare parte, aceasta crezare nu este intrutotul adevarata. Iarasi, un aspect interesant al construirii acestei moschei este faptul ca a fost ridicata intr-o perioada de 18 ani, fiind terminata abia in anul 1629, respectiv in timpul ultimului an din viata sahului Abbas I. In fapt, Moscheea Imam are doar cateva detalii minore de interior care diminueaza conceptul ce fusese imaginat de sah la momentul ordinului sau. Chiar si asa, de remarcat si demna de vazut este spectaculoasa lucratura in faianta de sapte culori care acopera cele patru ywan (ziduri boltite cu o latura deschisa). Aceasta lucratura incadreaza curtea principala, de altminteri, la fel de impresionanta. Si ca tot vorbeam de faptul ca Moscheea Imam nu are atatea detalii pe cat sahul si-ar fi imaginat, trebuie precizat ca arhitectii au deviat usor de la simetria constructiei, reflectand umilinta in fata lui Dumnezeu. In acest sens, exista si cateva presupuneri, una dintre ele sustinand ca sahul nu si-ar fi dorit un asemenea detaliu, chiar daca dovezile contrazic aceasta teorie oarecum absurda. In fine, partea de nord a pietei este intretaiata de intrarea intr-un bazar public, foarte agitat. Chiar si astazi, acest bazar se afla intr-una dintre pietele principale ale orasului modern Iran. Pe de alta parte, celalalt bazar, de aceasta data, mult mai mic se adreseaza, in primul rand, grupurilor de turisti iranieni care vin sa viziteze orasul. In schimb, turistii straini trebuie sa stie ca exista un soi de agresivitate comerciala a vanzatorilor in special fata de europeni, sa nu mai mentionam de cei care au un aspect occidental. Dar poate cel mai interesant aspect este acela al conceperii initiale a Pietei Imamului. Aceasta a fost conceputa cu un scop precis, si-anume sa serveasca drept teren de polo (de fapt, inca mai exista stalpii ornamentali ai portilor in fiecare colt). Nu putem sa uitam a va spune ca piata este sufletul public al Esfahanului si, in cazul in care ajungeti aici, acest minunat loc trebui admirat cand soarele apune, coborand peste cladirile istorice si peste forfota magica din piata. Tot in acest moment, familiile iraniene invita turistii sa ia parte la masa cu ei, ceea ce, fara nicio indoiala, va va determina sa reveniti in acest loc minunat din Iran, contrar celor crezute de noi toti, cum ca aceasta tara ar fi una riscanta, ba chiar, de nevizitat.  Pereţii interiori ai moschee sunt decorate cu picturi unice, mozaicuri, ornamente şi ligaturi. Suprafaţa totală de 20.000 de moschee pătrat. m. Înălţimea de minarete mai mult de 40 de metri, iar cupola principală - mai mult de 50 de metri. De mai mare interes printre turisti este acustica unica in interiorul moschee: construirea zidurilor sale puteţi auzi şoapta om la fel de mult in coltul opus! Arhitecţi contemporan nu încetează de a admira Moscheea Imam şi a numi o capodoperă a arhitecturii persane.

79. Stonehenge Wiltshire, Marea Britanie

Ansamblul Stonehenge este format din patru cercuri concentrice construite din pietre. Cercul exterior (cercul Sarsen), de 33 m în diametru, este construit din 30 de blocuri imense de gresie (megaliți - menhire), așezate vertical; astăzi doar 17 dintre aceste blocuri mai sunt în picioare. Desupra acestor blocuri de piatră au fost așezate ca niște praguri (buiandrugi) alte blocuri curbate (în formă de arc de cerc). În interiorul acestui lanț exterior se află un alt cerc de blocuri mai mic din piatră vânătă. Acestea împrejmuiesc un aranjament în formă de potcoavă, construit tot din piatră vânătă, în interiorul căreia se află o placă din gresie mecacee, denumită Piatra de Altar.  Toată construcția este înconjurată de un lanț circular care măsoară 104 m în diametru. În interior, se ridică un banc de nisip care cuprinde 56 de morminte cunoscute sub numele de "găurile lui Aubrey" (după numele celui care le-a descoperit John Aubrey). Terasamentul și lanțul sunt intersectate de un Bulevard, o cale procesională lată de 23 m și lungă de aproape 3 km. Aproape de intrare în Bulevard se află Piatra Sacrificiului. Pe partea opusă se află Piatra Călcâi. Stonehenge era un monument dedicat zeilor. La o distanță mai mare de 5 km era unul făcut din lemn. Teoria oamenilor de atunci era că zeul este nemuritor, la fel ca piatra și oamenii sunt muritori ca lemnul. Înainte de răsărit ei se duceau la monumentul de piatra și așteptau prima ivire a soarelui. Dintr-o anumita poziție soarele lumina foarte frumos, oamenii crezând că este fapta unui zeu. Călătoreau pe lângă un râu aflat în apropierea Stonhenge-ului de lemn unde la asfințit se rugau din nou la zeul lor. Noaptea sărbătoreau. Stonehenge este, probabil, cel mai important monument preistoric din Anglia. Nu se cunoaște exact când a fost construit sau de către cine. O teorie destul de cunoscuta a avansat ipoteza că ar fi construit de druizi, o populație existentă în Anglia înainte de cucerirea romană. Tehnicile arheologice moderne au demonstrat însă că Stonehenge a fost construit cu cel puțin 1000 de ani înaintea druizilor, în anul 2950 î.Hr, ajungând la forma pe care o cunoaștem azi în anul 1600 î.Hr. Cercetările din 2008 indică perioada construcției ca fiind 2400-2200 î.e.n.