Regele Lear "(în limba engleză Regele Lear) - o tragedie de William

Regele Lear este o piesa extrem de ciudata care incepe ca un basm, cu imaginea unui batrin superficial ce renunta prosteste la tron si isi imparte regatul intre doua fiice nevrednice. Prin aceasta, el o dezmosteneste pe mezina, Cordelia, care il iubeste, dar refuza sa ii marturiseasca o dragoste ipocrita si josnica. Goneril si Regan, fiicele sale prefacute, refuza mai apoi sa onoreze conditiile mostenirii lor si sa-i faca pe plac tatalui care doreste sa-si pastreze suita regala si sa fie tratat pe masura rangului sau, cu toate ca a renuntat de bunavoie la puterile si autoritatea conferite de titlul de rege. Nici un alt erou tragic nu a comis o mai grava eroare de judecata. Dintre toate piesele lui Shakespeare, aceasta se apropie cel mai mult de respectarea definitiei tragediei data de Aristotel, cu toate ca asa-numitele ďż˝reguliďż˝ aristotelice nu sunt satisfacute pe deplin.
De exemplu, aici nu se observa o , si numai un naiv l-ar invinui pe Shakespeare pentru intriga secundara avindu-l pe Gloucester in centru, intriga care a fost descrisa de critici in modul cel mai fericit drept o . Acest apelativ se datoreaza faptului ca Gloucester ii judeca pe Edmund si Edgar, fiii sai, intr-un mod eronat, asa cum face si Lear in cazul fetelor sale. Mai intii sunt dezmembrate familiile, pentru ca apoi haosul si dezordinea sa domneasca peste intreg regatul dezmembrat si el la rindul sau. Reprezentantii decentei sint eliminati rapid si raul domneste prin prezenta lui Goneril, Regan si a lui Edmund, bastardul ticalos si machiavelic al piesei. Situatia astfel creata poate fi descrisa de remarca lui Ulise in Troilus si Cressida in faimosul sau discurs pe tema ordinii si a claselor sociale: Pe masura ce Lear cade victima , ratiunea il paraseste si batrinul devine astfel mai putin lucid decit propriul sau bufon, tovarasul sau credincios din timpul aprigei nenorociri ce se abate asupra lui pe fundalul intunecarii sufletului sau. Bufonul se duce la culcare , atunci cind Lear e pe punctul de a fi dat in grija Cordeliei si a Frantei. Regele Lear nu este o piesa pentru cei ce iau totul ad-literam. Odata am purtat o discutie cu o asistenta convinsa ca intelesese ďż˝problemaďż˝ lui Lear, diagnosticind-o drept Sindrom Alzheimer. Aceasta interpretare este logica din punct de vedere medical, dar transforma piesa intr-o satira absurda si nu intr-o tragedie: daca (dupa cum se auto-ironiza Hamlet) sau daca Lear a innebunit cu adevarat, atunci el nu mai poate fi considerat responsabil pentru actiunile sale. Astfel, personajul nu mai este tragic, ci vrednic de mila. A.C.Bradley este in favoarea interpretarii care ii atribuie lui Lear destula demnitate pentru a ajunge la un moment de revelatie, privilegiu a ceea ce Aristotel numea , cind mintea Regelui smintit se lumineaza dupa o noapte petrecuta in salbaticie, permitindu-i sa-i recunoasca pe Glaucester mai intii, iar apoi si pe Cordelia si sa mediteze, desi nu intr-o maniera coerenta, la greselile sale.