Pygmalion și Galatea

Pygmalion si Galateea Zeiţa Afrodita fusese dusă de Zefir, după ce se născuse din spuma mării, pe insula Cipru, din Elada. Se spune că într-un oraş din Cipru trăia cândva, demult, pe vremea când zeii se mai coborau încă printre muritori, un artist, Pygmalion. Frumosul tânăr sculpta din marmură sau fildeş, din piatră sau din lemn, chipuri de zei şi de oameni. Pygmalion avea o casă mare şi frumoasă, grădini cu pomi roditori şi flori înmiresmate. Avea şi câţiva sclavi, dar nu avea soţie. O mulţime de fete ar fi vrut să se mărite cu el, o mulţime de mame cu fete de măritat îl pofteau mereu pe la petrecerile lor, dar el rămânea de o parte. Sculptorul visa o fiinţă pură, gingaşă, devotată, pe care să o iubească şi care să îl iubească pentru toată viaţa. Fetele pe care le vedea Pygmalion puseseră privirile îndrăzneţe şi vorba gălăgioasă în locul graţiei şi sfielii. Ele înlocuiseră virtutea şi credinţa cu uşurătatea şi nestatornicia, modestia cu straie deşucheate şi dansuri zgomotoase. Într-o zi artistul începu să cioplească din fildeş o copilă aşa cum visa el. Lucră şi zi şi noapte  şi rămase uimit când isprăvi. Fata pe care o dăltuise era mai frumoasă decât în visul său. Pygmalion îi cumpără veşminte şi giuvaere, o înconjură cu flori, ba chiar îi puse şi un nume, Galateea. De bucurie şi de dragul ei, artistul făcea acum lucruri şi mai frumoase, fără pereche de frumoase. La sosirea primăverii începu sărbătoarea zeiţei Afrodita. Pygmalion se duse la altarul de marmură al zeiţei, îi aduse o jertfă bogată şi o rugă să o însufleţească pe Galateea. Apoi o luă la fugă către casă. Galateea era tot pe soclu, frumoasă şi neînsufleţită. Atunci artistul, cuprins de dor, o luă în braţe şi  îi şopti vorbe de dragoste şi credinţă. Îi spuse că vrea să fie soţia lui, că numai pe ea o poartă în suflet. În timp ce îi spunea vorbe înflăcărate, simţi că inima ei începe să bată. Pielea ei se făcu mai moale ca mătasea, deschise ochii albaştri ca floarea de cicoare , cosiţele aurii îi unduiră când se mişcă şi îi cuprinse gâtul cu braţele. Pygmalion o ridică în braţe şi începu să strige din tot sufletul mulţumiri către zeiţa Afrodita, care îi dăduse suflet statuii create de el. Au făcut o nuntă mare, la care au venit mulţimea din Cipru, artiştii din toată Elada, ba chiar şi Afrodita cu fiul ei, Eros. Si au trăit împreună ani mulţi şi fericiţi, ocrotiţi de Afrodita, ocrotiţi de iubirea pe care şi-au păstrat-o neştirbită. Fiul lui Pygmalion şi al Galateei, regele Pafos, a clădit oraşul cu acelaşi nume. În el a construit cel mai frumos templu al zeiţei, templu care ei i-a fost cel mai drag.